Doi poliţişti au fost răniţi după ce autospeciala în care se aflau a fost lovită din spate
Doi poliţişti din judeţul Mehedinţi au fost răniţi, joi, în judeţul Dolj. Incidentul a avut loc după ce autospeciala în care se erau a fost lovită din spate de un autoturism. Cei doi au fost transportaţi la spital. Accidentul s-a produs pe DN 6, în comuna Răcarii de Sus.
Potrivit Poliţiei Judeţene Dolj, o autospecială de Poliţie, aparţinând IPJ Mehedinţi, condusă de o femeie de 36 de ani, din Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost lovită din spate de un autoturism condus o femeie de 31 de ani, din Craiova.
Oamenii legii au fost răniţi după ce autospeciala a fost lovită din spate
“În urma evenimentului rutier, femeia de 36 de ani şi un bărbat de 59 de ani, din comuna Butoieşti, judeţul Mehedinţi, pasager în autospecială au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştienţi şi cooperanţi”, a comunicat IPJ Dolj.
Cele două femei care conduceau au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
“În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpa. Iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se arată în comunicatul Poliției.
VIDEO
Scandalul autospecialelor de Poliție care au fost implicate recent în accidente
O şoferiţă nu s-a asigurat când a virat la stânga pe un drum judeţean din zona localităţii Vadul Moldovei, judeţul Suceava, şi a intrat în coliziune cu o autospecială care transporta mai multe persoane reţinute către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava.
”Am tot prezentat situații în care polițiștii, nu numai că nu beneficiază de protecție suplimentară pentru autoturismele de serviciu, însă și elementele de siguranță standard existente dau rateuri”, se arăta în postarea de Facebook.