Marţi seara, un agent din cadrul Serviciului Circulatie al Politiei Locale Bucureşti a fost accidentat de un şofer pe care voia să îl amendeze, informează o publicaţie de ştiri din România.
Incidentul a avut loc la intersecţia străzilor Ion Campineanu cu Calea Victoriei, un echipaj al Politiei Locale a sesizat faptul că un conducator auto încercă să-şi parcheze maşina exact sub un indicator rutier care interzicea oprirea in zona.
În acel moment, arata sursa citata, unul dintre agentii locali ar fi incercat sa-l legitimeze pe sofer: „Soferul s-a opus legitimarii si a inceput sa-l injure pe agentul local. Mai mult, dupa ce a adus cuvinte jignitoare echipajului PLMB, conducatorul auto a demarat in viteza din zona in care fusese reperat de politistii locali. In graba sa, conducatorul auto vinovat nu a apucat sa-si mai inchida portiera si l-a lovit pe agentul Serviciului Circulatie – care incercase sa aplice sanctiunea contraventionala – provocandu-i rani la nivelul membrelor superioare. Politistul local a fost preluat de SMURD si transportat la Spitalul Universitar, unde nu a fost necesara internarea. Avand in vedere ca acest caz reprezinta unul de ultraj, cercetarile au fost preluate de Brigada Politiei Rutiere”, se precizeaza in comunicat.
Politia Locala arata ca nu ar fi singurul caz de acest fel petrecut in aceasta saptamana, mai multi agenti fiind nevoiti sa foloseasca spray lacrimogen asupra unui sofer de taxi care ar fi devenit violent.
„Cu o zi inainte, in zona Bulevardului Iuliu Maniu, a fost inregistrat un incident asemanator, un sofer de taxi, care stationa neregulamentar, a fost blocat de agentii PLMB pentru ca incerca sa se sustraga controlului prin fuga de la locul faptei. Pentru ca barbatul refuza sa coboare din masina si devenise violent, politistii locali au fost nevoiti sa foloseasca spray-ul iritant lacrimogen din dotare. Conducatorul de taxi a fost sanctionat pentru concurs de contraventii cu 4.235 lei”, se mentioneaza in comunicat.