Poliţia Rutieră şi-a luat „jucării” noi

Autor: Gandul.info 08 feb. 2016 Știri auto

Poliţiştii vor prinde vitezomanii cu radare cu laser. Opt aparate radar de tip LTI 20-20 TruCAM au intrat în dotarea Poliţiei Române. Modelele au camera video HD de înalta fidelitate şi un laser integrat, fiind cel mai performant aparat de măsurare a vitezei disponibil astăzi. Aparatul adună pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto.

Poliţiştii rutieri ies pe şosele cu radare ultraperformante cu laser, scrie b365. Cu ajutorul lor, poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie.

Astfel, poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române vor folosi un astfel de aparat radar tip pistol, având în vedere valorile de trafic în creştere şi vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere.

Celelalte 7 aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul D.G.P.M.B. şi Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova, Timiş, unde se înregistrează valori mari de trafic, în special la sfârşit de săptămână sau în perioada sărbătorilor sau reţeaua rutieră este caracterizată printr-un trafic intens, în special pe perioada sezonului estival /sărbătorilor de iarnă.


 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide