Polițiștii ar putea utiliza în curând o aplicație pentru completarea amenzilor de circulație și pentru verificarea suplimentară a șoferilor. Sindicatul Europol a colaborat cu o echipă de programatori pentru dezvoltarea acestei aplicații menită să reducă timpul alocat pentru completarea proceselor verbale.
Aplicația se află în faza finală de testare și va fi oferită gratuit Ministrului Afacerilor Interne (MAI), iar dacă autoritățile vor fi de acord aceasta va putea fi implementată pe dispozitivele utilizate în prezent de polițiști.
Reprezentații Sindicatului Europol susțin că această aplicație poate să reducă considerabil timpul alocat pentru scrierea unui proces verbal de sancționare.
Aplicația a fost dezvoltată de Sindicatul Europol împreună cu o echipă de programatori care și-a oferit serviciile gratuit. Aceasta ar ușura munca agenților din trafic pentru că aceștia scriu de mână peste un milion de procese verbale de contravenție pe an. În prezent, scrierea unui proces verbal de sancționare durează, în medie, 10-15 minute, în funcție de abaterea constatată de polițiști.
”Noi am finalizat-o, am și testat-o în teren, funcționează foarte bine, iar săptămâna viitoare o vom preda Poliției Române cu titlu gratuit pentru a fi utilizată cât mai repede. Aplicația trebuie doar conectată la bazele de date ale Poliției. Ea va putea fi folosită din primul moment fără niciun fel de costuri. Ceea ce polițistul trebuia să realizeze manual și într-un timp foarte mare, aplicația va putea să realizeze pe loc prin interogarea simultană a mai multor baze de date. Reduce timpul alocat pentru scrierea procesului verbal chiar și cu 70%, depinde de fapte” a declarat președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, pentru Euronews România.
Această aplicație poate fi instalată pe tabletele utilizate de polițiștii și are presetate toate tipurile de contravenții și descrierile faptelor. În plus, documentele pot fi scanate în program pentru un control mai rapid. Poliția Rutieră poate verifica pe loc dacă șoferul este urmărit sau are vreo interdicție, dar și actele autoturismului, dacă sunt în regulă sau nu. Noua aplicația dezvoltată de Sindicatul Europol poate fi oferi și posibilitatea de plată a amenzilor rutiere prin intermediul unui POS.
”În situația în care contravenientul, de exemplu, e un element de noutate, dorește să plătească pe loc contravenția cu cardul, aplicația are și funcția de POS, lucru care permite plata pe loc și, implicit, și imprimarea procesului verbal de contravenție și a dovezii plății. Asta pentru că, alături de aplicație, avem o imprimantă mobilă care are un cost relativ redus” a mai precizat președintele Sindicatului Europol pentru Euronews România.