Poliția de Frontieră: Câți oameni au intrat în țară în acest weekend
Poliția de Frontieră ne ține la curent cu fluxul zilnic de călători care traversează frontiera de stat. Iată câți oameni au intrat în țară în acest weekend.
Numai în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 13.900 persoane, cetățeni români și străini şi peste 9.800 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 7.300 persoane cu 5.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 6.600 persoane cu 4.600 mijloace de transport. În total, în perioada cuprinsă între vineri, 10 aprilie, și duminică, 12 aprilie, în țară au intrat 28.000 de persoane, o cifră pe care autoritățile o apreciază ca fiind una moderată.
Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban au făcut apel la românii din Diaspora să nu vină acasă pentru a petrece Paștele. Pe cei care aleg, totuși, să vină în România, autoritățile îi vor pune în carantină pentru o perioadă de 14 zile. În acest fel, ideea de a petrece sărbătorile pascale împreună cu familiile din România este compromisă. Cu toate acestea, cifra de 28.000 de persoane intrate în țară în numai trei zile este semnificativă. Nu știm însă câți dintre aceștia urmează să rămână în țară și câți doar tranzitează România spre o altă destinație.
Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declarației pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic. După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
La ora redactării acestei știri, timpii de așteptare la toate punctele de frontieră care funcționează în această perioadă erau de mai puțin de jumătate de oră. O situație în timp real poate fi consultată pe site-ul Poliției de Frontieră, la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.
Poliția de Frontieră: Care sunt punctele de trecere închise
Potrivit Poliției de Frontieră, punctele de trecere a frontierei de stat închise total sau parțial pe întreaga perioadă a stării de urgență sunt următoarele:
I. La frontiera româno-ungară:
1. Turnu, județul Arad (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
2. Salonta, județul Bihor – feroviar și rutier (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri pe cale rutieră);
3. Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
4. Valea lui Mihai, județul Bihor – feroviar și rutier (cu excepția traficului feroviar de marfă);
5. Carei, județul Satu Mare.
II. La frontiera româno-bulgară:
1. Negru Vodă, județul Constanța;
2. Lipnița, județul Constanța;
3. Dobromir, județul Constanța;
4. Zimnicea, județul Teleorman;
5. Turnu Măgurele, județul Teleorman;
6. Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
III. La frontiera româno-ucraineană:
1. Sighetu Marmației, județul Maramureș;
2. Isaccea, județul Tulcea.
IV. La frontiera româno-moldoveană:
1. Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
2. Oancea, județul Galați.
V. La frontiera româno-sârbă:
1. Porțile de Fier II, județul Mehedinți;
2. Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți (cu excepția traficului de marfă);
3. Orșova, județul Mehedinți;
4. Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
5. Naidăș, județul Caraș-Severin;
6. Vălcani, județul Timiș;
7. Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă);
8. Lunga, județul Timiș;
9. Foeni, județul Timiș;
10. Jimbolia, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de marfă)