Poliţia a intervenit într-o certă în trafic. Șoferul unui microbuz și pasagera consumaseră droguri

Autor: ProMotor 02 aug. 2024 Știri auto
Poliţia a intervenit într-o certă în trafic. Șoferul unui microbuz și pasagera consumaseră droguri

Agenții de la Biroul de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, au fost chemați să aplaneze un conflict între o femeie și șoferul mașinii în care se afla.

Poliţiştii au găsit droguri în bagaje, iar atât șoferul, cât şi pasagera consumaseră substanțe interzise.

La data de 1 august a.c., în jurul orei 17.15, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au fost sesizați, prin S.N.U.A.U 112, despre un conflict, între șoferul unui microbuz și o pasageră. Microbuzul a fost depistat şi oprit în trafic, la kilometrul 545.

Din verificări a reieșit că, între conducătorul auto și femeia care a apelat la 112, ar fi avut loc un conflict, din cauza rutei de deplasare și destinația unde femeia voia să ajungă, conflictul fiind aplanat.

De asemenea, în urma efectuării controlului bagajului apelantei 112, o femeie, de 24 de ani, din județul Galați, au fost descoperite un grinder şi o substanță de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efecte psihoactive, care a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Timiș.

Cu ce s-a ales șoferul?

Având în vedere că au fost depistate droguri în bagaje, polițiștii l-au testat și pe șofer, un bărbat de 44 de ani din județul Timiș.

„S-a procedat la testarea cu aparatul din dotare a conducătorului auto, un bărbat, de 44 de ani, din județul Timiș, aparatul indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, cercetările fiind continuate.

Totodată, șoferul a fost sancționat cu amendă, în valoare de 10.000 de lei, fiindu-i retrase plăcuțele și certificatul de înmatriculare, pentru nedeţinerea licenței de transport persoane, autovehiculului fiindu-i suspendat dreptul de utilizare, pentru 6 luni”, a mai precizat IPJ Timiş.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide