Polaris Slingshot, vehiculul bizar care pare mașină, dar e motocicletă. Sunt câteva și în România!

Publicat: 19 06. 2020, 08:09
Actualizat: 19 06. 2020, 08:16

Să fie o mașină? Să fie oare o motocicletă? Sau poate un triciclu? Este Polaris Slingshot. Este considerat motocicletă, deși are mai multe în comun cu un autoturism. Și există câteva unități și în România.

GALERIE FOTO

Are trei roți, două în față și una în spate, două locuri, are un volan ca orice mașină și are schimbător de viteze tipic autoturismelor. Cu toate astea, este considerat motocicletă.

Polar Slingshot este pus în mișcare de un motor aspirat de 2.0 litri cu patru cilindri în linie. Unitatea dezvoltă 200 de cai putere și este cuplată fie la o transmisie manuală cu cinci trepte, fie la una automată AutoDrive, tot cu cinci rapoarte. De doar 4,9 secunde are nevoie pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.

Există în gamă și un motor de 2,4 litri, de proveniență GM, cu 173 de cai putere, același folosit de roadster-ul american Pontiac Solstice, scos din producție în anul 2010.

Aproape 800 de kilograme cântărește motocicleta cu pretenții de mașină, care măsoară 3.800 de milimetri în lungime, 1.960 de milimetri în lățime și 1.318 milimetri în înălțime.

Polaris Slingshot are centuri de siguranță care se cuplează spre exterior și se conduce exclusiv cu cască!

Un spațiu de depozitare mic apare în spatele scaunelor, iar motocicleta are torpedou. Volanul este reglabil pe înălțime, dar și pe adâncime.

Modelul este echipat standard cu ABS, ESC și control al tracțiunii.

Cât costă Polaris Slingshot?

26.499 euro este prețul de pornire pentru motocicleta-mașină, pe piață americană. Sosit în România în 2015, Polaris Slingshot avea un preț de pornire de 29.000 de euro. Aproximativ 20 de astfel de vehicule circulă deja pe șoselele din țara noastră.

Slingshot R, Slingshot SL, Slingshot S, și Slingshot Grand Touring sunt modelele disponibile. Acestea din urmă au motorul de 2,4 litri, iar Slingshot Grand Touring este echipat și cu acoperiș.