Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum? Cum se face această verificare
Inspecția Tehnică Periodică are, în general, o valabilitate cuprinsă între 1 și 3 ani, în funcție de anul de fabricație al vehiculului. Dar, poate fi anulat ITP-ul, dacă mașina scoate prea mult fum?
Vehiculele care circulă pe drumurile publice din România trebuie supuse cu regularitate unei inspecții tehnice.
Acest ITP este obligatoriu și are o valabilitate limitată, care variază în funcție de anul de fabricație al mașinii. Cu cât mașina e mai veche, cu atât valabilitatea ITP este mai mică.
Ce valabilitate are Inspecția Tehnică Periodică?
În cazul mașinilor noi, ITP-ul este valabil pentru o perioadă de 3 ani, din momentul achiziției mașinii.
Dacă autoturismul are între 3 și 12 ani vechime, atunci ITP-ul se face la fiecare doi ani.
Iar în cazul mașinilor care au fost puse în circulație de mai mult de 12 ani, Inspecția Tehnică Periodică trebuie refăcută în fiecare an.
Costul ITP variază între 100 și 250 de lei, în funcție de cât percepe fiecare service. Suma poate varia și în funcție de tipul de autovehicul pentru care se face Inspecția Tehnică.
Ce verificări se fac la ITP
În cadrul Inspecției Tehnice Periodice, printre altele, se verifică:
- Documentele mașinii;
- Discurile și plăcuțele de frână:
- sa aibă suficient material de fricțiune și să nu fie crăpate;
- Conductele de frână:
- să nu aibă segmente ruginite sau deteriorate;
- Direcția:
- să fie reglată;
- să nu aibă defecțiuni sau joc la pivot, cap de bară, etc.
- Anvelopele:
- să corespundă dimensiunilor specificate în cartea de identitate a mașinii;
- să nu fie uzate peste limita maximă admisă;
- Caroseria și zonele de sub mașină:
- să nu fie ruginite;
- să nu prezinte deformări sau alte probleme care pot pune în pericol structura vehiculului;
- Sistemul de iluminare:
- să funcționeze în totalitate (fază lungă și scurtă, poziție, semnalizare, lumini număr, etc.);
- intensitatea luminii să fie corectă;
- unghiul de luminare al carurilor să fie reglat;
- Jantele și pneurile:
- jantele și pneurile nu trebuie să fie deteriorate;
- adâncimea benzii de rulare a pneurilor să fie de cel puțin 2 milimetri;
- Parbrizul:
- să nu existe crăpături pe suprafața parbrizului;
- este indicat ca, înainte de ITP, să faci schimbul de filtre și de ulei, pentru ca emisiile de noxe să fie minime
- Emisiile:
- să se încadreze în limitele impuse prin lege;
- să respecte specificațiile producătorului;
- Claxonul să fie funcțional, etc.
Defecțiuni din cauza cărora nu treci ITP-ul
Conform legii, defectele constatate la verificarea ITP se împart în:
- minore (zgârieturi, crăpături fine, mici îndoituri, etc.)
- majore (sistemul de iluminare, frânare ineficientă, semne ale unui accident, etc.)
- periculoase (sistem de direcție cu probleme, sistem de frânare cu probleme, sistem de iluminare nefuncțional, etc.).
Dacă la o mașină se constată defecte majore sau periculoase, nu va primi dreptul de circulație și va fi declarat „RESPINS” la ITP.
Acesta va fi reprogramat pentru o nouă inspecție după 30 de zile, timp în care proprietarul are obligația de a remedia problemele, altfel va fi din nou respins.
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Conducătorii auto trebuie să fie permanent atenți la emisiile de gaze provenite de la motor.
Pentru că dacă o mașină este descoperită în trafic că scoate prea mult fum, certificatul de înmatriculare va fi suspendat, chiar dacă ITP-ul este încă valabil.
Emisia de noxe peste limita legală e considerată o defecțiune majoră, iar vehiculul nu va mai primi drept de circulație până când nu remediază problema.
Această constatare se face de către reprezentanții Registrului Auto Român cu ajutorul unor echipamente de specialitate.
Cum recuperezi talonul reținut pentru defecțiuni majore
Pentru a recupera talonul reținut din cauza unei defecțiuni majore, șoferul trebuie în primul rând să remedieze problema.
Apoi, e obligat să se prezinte la o stația ITP a Registrului Auto Român pentru a se verifica dacă mașina respectă toate normele legale.
Dacă o mașină a fost descoperită în trafic cu ITP expirat, nu va mai putea înnoi ITP la o stație independentă. Astfel, șoferul va fi obligat să ducă autoturismul la o stație RAR pentru efectuarea ITP.
Pentru obținerea ITP la RAR trebuie să te prezinți cu mașina și cu următoarele documente în original:
- certificatul de înmatriculare;
- cartea de identitate (CIV);
- asigurarea RCA valabilă.
În momentul în care expiră ITP, se suspendă automat și înmatricularea unei mașini. Ceea ce înseamnă că, din acel moment, șoferul conducere o mașină neînmatriculată.
Amenda pentru conducerea unui autoturism fără inspecție valabilă este între 1.485 lei și 3.300 lei. Iar pentru conducerea unei mașini neînmatriculate, sancțiunea este de încă 3.300 de lei.
Astfel, amenda totală pentru ITP expirat va fi între 4.785 și 6.600 de lei.