Mai ţineţ minte că am dat noi o ştire cu trecerea 3D din Islanda. Pentru a conştientiza de la distanţă suficientă aproprierea zebrei, islandezii – ţara în care o maşină pe stradă e eveniment cosmic – au pictat pe asfalt o trecere de pietoni în perspectivă. Rezultatul e foarte reuşit, a fost aplaudat în toată lumea şi share-uit peste tot.
Imediat după asta, românii s-au gândit şi ei să facă una, ca să arătăm că suntem şi noi cu simţ civic şi că avem în sânge factorul X al conduitei preventive. Rezultatul arată ca o trecere de pietoni plutitoare şi astfel şoferul are impresia că e undeva mai sus şi că intră în ea. Desigur că dacă te apropii, conştientizezi că e un desen pe asfalt şi nimic mai mult. Adică un 2D. Efectul unei treceri 3D reuşite e la de la cel puţin 7 metri distanţă de trecerea propriu-zisă. Foarte frumos, bravo celor din Buzău, nişte elevi coordonaţi Ana Maria Bogles.
Acum, ce s-au gândit cei din Ploieşti? Suntem mai prejos decât buzoienii? Nu, deci hai să facem şi noi. Cinci mii de lei a costat şi rezultatul este de răsul lui Caragiale. Trecerea a fost zugrăvită pe Strada Mihai Bravu, care probabil că s-ar răsuci şi el în mormânt de ciudă dacă ar şti. Garanţia eşecului din Ploieşti este de 4 ani. Observatorulph.ro scrie că o trecere obişnuită costă 1.000 de lei. Acelaşi site scrie că Inspirat de modelul buzoian, viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, a comandat asocierii de firme Industrie Mică şi Vesta, care a câştigat licitaţia pentru marcaje rutiere din oraş, o trecere de pietoni 3 D.
Trecerea de pietoni din Buzău nu a costat niciun leu de la bugetul local. Vopseaua a fost de la Urbis, la care acţionar majoritar este Consiliul Local, iar elevii au venit cu şabloanele pentru desen. Din poze puteţi observa că fotografii de la Observatorulph.ro au ţinut o distanţă faţă de subiect similar celei din poza cu trecerea din Buzău. Efectul este însă, după cum puteţi constata, cu totul altul. Adică e defect.
Atunci stăm să ne întrebăm. Dacă nici să plagiem nu ştim, atunci cum?
Autor Alexandru Banu
Sursă Observatorulph.ro