Platforma MEB a Grupului Volkswagen va sta la baza a cinci SUV-uri produse de Mahindra

Publicat: 16 08. 2022, 11:45
Actualizat: 16 08. 2022, 11:54

Volkswagen anunță semnarea unui acord cu partenerii de la Mahindra & Mahindra în baza căruia le vor furniza acestora componente electrice. În urma extinderii parteneriatului, producătorul indian de automobile va construi cinci SUV-uri folosind platforma MEB a companiei din Wolfsburg.

În acest fel, asiaticii doresc să accelereze tranziția către vehiculele electrice pe baterii în India. Mahindra & Mahindra este cel de-al doilea partener care va folosi arhitectura germană dedicată modelelor cu zero emisii, după Ford. Marca americană va demara în acest an producția unui nou SUV electric bazat pe MEB. Acesta va fi asamblat la fabrica pe care o deține la Köln (Germania).

Mahindra va dezvolta cinci SUV-uri electrice pe platforma MEB

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

„Parteneriatul nu arată doar că platforma noastră este foarte competitivă. Acesta demonstrează și că MEB este pe drumul cel bun pentru a deveni una dintre platformele deschise de top pentru electromobilitate”, a declarat Thomas Schmall, membru în consiliul de conducere al Grupului Volkswagen.

Acordul dintre cele două companii acoperă componente ale platformei dedicate vehiculelor electrice Volkswagen (MEB). Constructorul german urmează să furnizeze aceste componente pentru noua arhitectură electrică a indienilor, denumită INGLO.

Aceasta din urmă va fi folosită pe toate modelele cu emisii zero ale Mahindra. Ea va oferi baterii cu capacități cuprinse între 60 și 80 kWh, precum şi încărcare rapidă de până la 80% în mai puţin de 30 de minute. Oficialii indieni nu au menționat autonomia vehiculelor electrice.

Reprezentanții Mahindra & Mahindra au anunțat că SUV-urile electrice vor fi vândute sub două branduri: XUV și BE. Automobilele au fost concepute la Mahindra Advanced Design Europe din Marea Britanie. Pe durata acordului vor fi produse peste un milion de vehicule electrice până în 2030.

Cele cinci SUV-uri cu zero emisii ale indienilor vor fi denumite XUV.e8, XUV.e9, BE.05, BE.07 și BE.09. Primul dintre acestea va fi lansat până la sfârșitul anului 2024 în India, iar celelalte patru ar trebui să-și facă debutul până în 2026.

Oficialii Mahindra se aşteaptă ca modelele electrice să reprezinte între 20% şi 30% din totalul vânzărilor de SUV-uri până în martie 2027. Compania vinde unele dintre cele mai populare SUV-uri echipate cu motoare termice din India. Între acestea se numără Scorpio şi Thar.

Sursa: Automotive News