Plata pentru plăcuțele de înmatriculare se poate face prin platforma ghiseul.ro
Șoferii vor avea mai puțin de alergat pentru a plăti diverse taxe pentru înmatricularea și radierea mașinilor. O nouă plata care se poate face prin platforma ghiseul.ro este cea pentru plăcuțele de înmatriculare.
Cei care înmatriculează o mașină pot de joi să plătească online toate taxele necesare în procesul de înmatriculare. Măsura va simplifica întreaga procedură, pentru că cei care doresc să înmatriculeze o mașină nu trebuie să mai meargă la CEC pentru plata taxelor.
„Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunțat că, începând cu data de 16.09.2021, vor putea fi efectuate plăți electronice și pentru achitarea contravalorii plăcilor cu număr de înmatriculare, tarifului de atribuire al unui număr preferențial și păstrarea combinației numărului de înmatriculare în cazul radierii sau transferului de proprietate a autovehiculului”, se arată într-un comunicat al instituției.
Plata se poate efectua, cu sau fără autentificare, accesând portalul www.ghişeul.ro şi utilizând ca mijloc de plată un card bancar valid. Pentru tranzacţiile efectuate prin intermediul platformei www.ghiseul.ro dovada plăţii este obligatorie, iar confirmarea plăţii se transmite pe adresa de e-mail indicată de solicitant. Prin urmare, este necesar ca solicitantul să introducă corect adresa de email pentru a nu pierde dovada plății.
Plata pentru plăcuțele de înmatriculare se face prin ghiseul.ro. Ce trebuie să știi
Anterior, platforma ghiseul.ro a putut fi folosită doar pentru plăţile reprezentând contravaloarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare şi a autorizaţiei de circulaţie provizorie. Acum odată cu această completare a legislației, întreaga procedură se poate derula din confortul fotoliului de acasă, urmând ca la ghișeu să te deplasezi doar pentru depunerea actelor și a plăcuțelor de înmatriculare vechi (acolo unde este cazul), respectiv pentru ridicarea acestora. Certificatul de înmatriculare este, de regulă, trimis la domiciliul solicitantului prin Poșta Română.
Citește și…
Dacă te pregătești să înmatriculezi o mașină, indiferent dacă aceasta este nouă sau second hand, am descris deja în amănunt întreaga procedură într-un articol anterior.