Piloţii din F1, eroi de sacrificiu înainte şi după cursă. Un om normal moare după 2 tururi

Autor: Alexandru Banu 16 nov. 2016 Știri auto
Piloţii din F1, eroi de sacrificiu înainte şi după cursă. Un om normal moare după 2 tururi

Da, sunt acei oameni care stau concentraţi şi conectaţi 110% la job. Job-ul lor înseamnă un examen de 70 de tururi în care ratarea este echivalentul falimentului pentru investitori. Există un mit care spune că preţul participării la o singură cursă ajunge la 1 milion de euro. Piloţii trebuie să ţină pe drum o dinamită pe roţi. Prind suta la oră în 1.6, 1.8 secunde şi frânează câte 100 de km/h în aceeaşi unitate de timp.

G-urile urcă şi coboară cu o dinamică fantastică pe orice viraj, iar orice greşală se contabilizează în “ mai aproape de moarte”. Ei sunt oamenii care trebuie să păstreze 10 unităţi diferenţă între greutate şi înălţime. Şi tot ei slăbesc între 3 şi 6 kg după o cursă. Ăsta e motivul pentru care trebuie să bea zilnic 5 litri de apă şi câte 1 litru / oră înainte de cursă. În timpul cursei dublează cantitatea ca să nu ameţească sau să leşine. La fel, după cursă, trebuie să bea imediat 2 litri ca să compenseze cantitatea de apă pierdută prin procesul de transpiraţie. Temperatura în combinezonul de cursă ajunge la 50-60 de grade.

Capul unui pilot de F1 cântăreşte 6 kg, iar cu cască ajunge la 7. În timpul cursei, la viraje unde G-urile cresc la 7, greutatea capului resimţită de pilot ajunge la 40 de kg. Pentru asta, ei trebuie să aibă o musculatură fantastică la nivelul gâtului şi fac antrenament zilnic timp de două ore. Pulsul unui om normal în repaos e de 60 bpm (bătăi pe minut), al unui pilot este de 40 bpm pentru că învaţă să se relaxeze foarte bine pentru ceea ce urmează în cursă – când pulsul e permanent 200 bpm.

Nutriţia e la fel de importantă. Pe lângă multă apă, piloţii din F1 trebuie să mănânce de multe ori pe zi – 6 mese ca să accelereze metabolismul. Mesele lor au mulţi carbohidraţi din legume făcute la aburi şi fructe de pădure ca atare. Înainte de cursă trebuie să evite sarea ca să nu reţină apă în corp. Cu cât sunt mai uşori piloţii, cu atât le e mai uşor inginerilor să echilibreze maşina. Cel mai bine pentru piloţi e să mănânce în timpul weekend-ului de cursă paste integrale sau orez.  

Curge apă cu găleata din Touareg! De unde? Din praguri. Aaa, e o problemă veche (VIDEO)


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide