Pierzi locul de parcare dacă expiră RCA sau ITP. Cum pot rămâne șoferii fără loc de parcare
Sunt mai multe cauze care pot duce la pierderea locului de parcare, iar șoferi trebuie să fie atenți, de exemplu, să nu le expire asigurarea auto obligatorie (RCA) sau Inspecția Tehnică Periodică (ITP).
Locurile de parcare închiriate de la primărie pot fi pierdute din mai multe cauze.
De aceea, posesorii acestora trebuie să țină cont de mai multe aspecte, inclusiv de valabilitatea RCA și ITP.
Pierzi locul de parcare dacă expiră RCA sau ITP
Primăria Sectorului 6 a încheiat, în 2022, un protocol cu Registrul Auto Român.
„Atenție să nu vă expire Inspecția Tehnică Periodică (ITP) sau asigurarea la mașină! Odată cu ele, pierdeți și locul de parcare de reședință. În baza unor protocoale încheiate […] cu RAR și Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, Administrația Comercială Sector6 (ACS6) și-a interconectat baza de date cu cele două instituții. Astfel că pentru orice autoturism care nu mai are ITP și/sau RCA se pierde locul de parcare, conform obligației asumate de către șoferul care a semnat contractul de închiriere”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Sector 6.
Pentru că nu au reînnoit ITP sau RCA, în primele 6 luni ale colaborării dintre ACS6, RAR și BAAR, peste 320 de posesori de autoturisme și-au pierdut locurile de parcare.
Totuși rezilierea contractelor s-a făcut după ce, în prealabil, posesorii autoturismelor au primit o somație de reînnoire a RCA sau ITP.
Cum pot rămâne șoferii fără loc de parcare
În general, sunt două motive principale care duc la pierderea locului de parcare:
- a expirat contractul de închiriere
- nu a fost plătită la timp taxa de închiriere a locului de parcare.
Contractele de închiriere a locurilor de parcare au, de obicei, o valabilitate de 1-3 ani. Fiecare administrație locală stabilește condițiile închiriere a locurilor de parcare și durata contractelor.
Când acestea expiră, cei care vor să-și reînnoiască contractul trebuie să depună la primărie mai multe documente. De asemenea, trebuie să plătească taxa de închiriere.
În cazul în care această chirie nu e achitată la timp, administrația locală retrage dreptul de folosință a parcării. Acest loc va fi atribuit, conform legii, altui posesor de mașină care a solicitat alocarea unui astfel de spațiu.