Piața auto din România continuă să crească. Peste 18.000 de autovehicule înmatriculate în iunie
Piața auto din România a continuat să crească și în luna iunie, peste 18.000 de autovehicule fiind înmatriculate în prima lună a verii. Potrivit cifrelor publicate de ACAROM, piața autohtonă s-a majorat în luna iunie cu 15.25%.
Dintre cele 18.301 autovehicule înmatriculate în luna iunie, 13.173 au fost autoturisme. Astfel, în cazul acestui segment de piață avem o creștere de 19.03% în raport cu aceeași lună a anului anterior. În schimb, în cazul segmentului de vehicule comerciale ușoare, piața a înregistrat o scădere de 18 procente în comparație cu perioada similară din 2022, fiind înmatriculate numai 1.130 de exemplare. După primele șase luni ale anului curent, în România au fost înmatriculate 73.645 de unități, în creștere cu 25.4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iunie 2023 cifra de 24.990 de unități, o scădere de 17.6% față de iunie 2022. În prima jumătate a anului curent, înmatriculările de autoturisme la mâna a doua înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 123.443 de unități, în scădere cu 21.18% față de perioada similară din 2022, respectiv 156.624 deunități.
Dacia, lider absolut pe piața autohtonă de autoturisme
Atunci când vine vorba despre preferințele șoferilor români în legătură cu autoturismele noi, Dacia se dovedește a fi lider absolut în țara noastră. Astfel, după primele șase luni ale anului, Dacia a înmatriculat 24.588 de unități, aproape de cinci ori mai multe exemplare decât a înmatriculat constructorul francez de pe locul secund al topului.
Topul celor mai înmatriculați producători în perioada ianuarie – iunie 2023 continuă cu francezii de la Renault, cu 5.661 de unități raportate, respectiv Toyota, cu 5.024 de unități înregistrate. Mai departe, clasamentul continuă cu Skoda, cu 4.990 de exemplare înmatriculate, respectiv Hyundai, cu 4.785 de unități raportate. În cele din urmă, în Top 10 urmează Volkswagen, Ford, Mercedes, BMW și Suzuki.