Cererea de combustibili este atât de scăzută în această perioadă, încât, pe unele burse internaționale, petrolul nu mai valorează nici cât apa la PET. Există chiar situații în care petrolul are preț negativ, ceea ce înseamnă că operatorii din industria petrolieră plătesc bani pentru a scăpa de stocurile de petrol.
După cum anticipam într-un articol anterior, aproape nimeni nu mai folosește produse petroliere în aceste zile, iar consecințele asupra prețului petrolului sunt dramatice. În acest moment, multe uzine sunt închise, transportul rutier este paralizat, iar avioanele sunt, în cea mai mare parte, ținute la sol. La această stare de lucruri se adaugă faptul că spațiul de stocare pentru petrolul extras se epuizează rapid, ceea ce îi forțează pe mulți să oprească activitatea sau chiar să plătească bani pentru a scăpa de stocurile de petrol.
„Cererea scade atât de rapid faţă de ofertă, încât foarte curând, problema multor producători va fi nu dacă îşi vor putea asigura profitul operaţional, ci dacă vor găsi o destinaţie pentru petrolul
lor”, au scris analiştii de la JBC Energy marţi într-un raport.
Această situaţie începe deja să ducă la un paradox. Preţurile pentru unele tipuri inferioare de petrol ar putea scădea sub zero. De exemplu, un anumit tip de petrol brut a scăzut pe piaţă la -19 cenţi pe baril, după cum a anunţat săptămâna trecută Bloomberg. Acest lucru este cauzat de scăderea capacităţii de stocare a petrolului, producătorii fiind nevoiţi să plătească doar pentru înmagazinarea materiei prime.
Joi, barilul Southern green canyon din golful Mexic valora spre exemplu 13,31 dolari, Nebraska intermediate 6,75 dolari iar Oklahoma 4,25 dolari. Western Canada select evolua în jurul pragului de 5 dolari. Luând în calcul costurile de transport, putem considera că și ele se află în teritoriul negativ.
Primele victime ale actualei stări ar putea fi companiile care extrag petrol de șist în Statele Unite, care au un prag de rentabilitate superior cotațiilor actuale.