Petre Cristea: un pilot legendar şi povestea victoriei sale pe Nürburgring

În weekend-ul ce vine are loc una dintre cele mai importante şi spectaculoase curse ale anului pe Nürburgring: etapa a şaptea a sezonului 2013 de DTM. Acum 74 de ani, la debutul său pe circuitul german, un pilot român câştiga cursa Eifelrennen la volanul miticului BMW 328.

Numele său era Petre Cristea, dar nu doar debutul victorios i-a gravat definitiv numele în istoria motorsportului, ci şi recordul de viteză stabilit în cadrul aceleiaşi curse, pentru care însuşi englezul Stirling Moss a trebuit să „muncească” din greu ca să-l doboare, 14 ani mai târziu.

Totul a început într-o duminică, pe 21 mai 1939. Decorul: circuitul Nürburgring, de 22,81 km, cel mai lung şi dificil circuit din lume prin complexitatea virajelor şi variaţiile de relief. Contextul: International Eifelrennen, etapa a doua a campionatului german, cu a sa clasă sport sub 2.000 cmc confiscată de BMW 328, pentru că toţi participanţii foloseau o versiune a acestui model. Provocarea: şase tururi de circuit ce totalizau 136,86 km. Distribuţia: 17 concurenţi, din care doar 10 s-au aliniat la start, practic elita piloţilor care concurau cu BMW.

Printre aceştia, Petre Cristea, era, aşa cum probabil şi Moss ar fi avut tupeul să-l numească, „the underdog”. Greşit. În cel mai romantic stil cu putinţă, românul concura cu un BMW 328 pus la dispoziţie de un prietenul său, inginerul Petru Iscu, care şi-a dat acordul pentru modificarea radicală a maşinii pentru performanţe mai bune. Dar beţele în roate veneau din altă parte. Modestia şi hainele de stradă pe care Petre Cristea le purta cu puţin timp înainte de de startul cursei i-au făcut pe cei ce se ocupau atunci de paza circuitului să nu-i permită pilotului român accesul la boxe. Fără combinezon şi cască, Cristea este salvat de brasarda cu inscripţia „Fahrer – Eifelrennen 1939”.

Cu o caroserie nouă din aluminiu, aripi faţă minimaliste, aripi spate acoperite cu capace şi lipsa parbrizului şi a sistemului de decapotare, Petre Cristea soseşte pe Nürburgring. După un drum istovitor în care Cristea s-a deplasat pe roţi cu automobilul de concurs, românul primeşte poziţia 11 de start şi boxa cu numărul 17. Simbioza sa cu modelul BMW 328 face ca pilotul să realizeze cel mai bun timp în calificări şi ia startul de pe prima grilă. Oare ce le treacea prin minte mult mai titraţilor săi omologi, Paul Heinemann, Huscke von Heinstein, Willi Briem, Uli Richter sau Fritz Werneck?

Probabil nu vom afla niciodată, însă ce avea să urmeze nu poate fi relatat mai bine decât de însuşi maestrul Petre Cristea:

„(…) Circuitul Nürburing  (bucla mare) măsura atunci 22 de km, având 173 de viraje de toate felurile. În cele trei zile de antrenament am înregistrat cei mai buni timpi (cu cronometraje oficiale electrice). Frumuseţea era că toţi concurenţii la categoria 2000 cmc (circa 20) erau numai cu maşini BMW tip 328. La plecarea în cursă, maşina cu cel mai bun timp la antrenamente era plasată lângă capătul din dreapta al liniei de start, având în stânga pe cei cu timpii 2,3 şi 4.Numai că primul viraj, plasat la circa 150 m de la linia de start, era o curbă rapidă la stânga. Aşa că, în mod automat, după acest viraj m-am pomenit pe locul 5! De ce? Foarte simplu: toţi cei din stânga mea s-au aflat automat pe coarda virajului! Ba încă s-a băgat printre ei şi cel din extrema stângă a celui de-al doilea rând de concurenţi…

Bineînţeles că această situaţie nu m-a avantajat deloc, deşi era o secvenţă naturală şi chiar o combinaţie inteligentă, sporind interesul spectacolului, obligând pe cel mai bun la antrenamente să se lupte ca să-i întreacă pe ceilalţi, dacă putea, chiar după primul viraj al cursei. Din fericire, nu a trebuit să mă „obosesc” prea mult; după vreo 11 km, adică pe la jumătatea primului tur, ajunsesem deja în fruntea coloanei.

Cel mai mult de furcă am avut cu amicul meu Huschke von Hanstein, care până la urmă a avut nenorocul să rupă o supapă, fiind silit să abandoneze. Mai departe m-am „plimbat”, dar privind atent oglinda retrovizoare: când observam că dr.Werneek (cu o maşină ceva mai uşoară decât a mea) se apropia la mai puţin de 20 m, trăgeam mai tare, până nu-l mai vedeam. Şi…. distracţia asta a durat până la linia de sosire, după ce stabilisem un nou record al Circuitului de la Nürburing  (viteză medie – 115 km/h).

Record a rămas valabil până în anul 1953, când a fost depăşit de către Stiriling Moss. Recordul constă în faptul că am fost unicul pilot din lume care, concurând prima oară pe Nürburing , a câştigat cursa. Şi acest record a rezistat până în 1970, când Jackie Stewart, fost campion mondial de Formula 1, a învins, de asemenea, pe Nürburing chiar de la primul „şut”.Aşa că, deşi nu mai sunt unicul, totuşi mă aflu într-o companie care mă onorează. (…)”

Petre G. Cristea (31.01.1909 – 6.07.1995) a fost fără îndoială cel mai mare pilot român al tuturor timpurilor. Cu excepţia victoriei din 1936 din Raliul Monte Carlo, unde Cristea aducea prima victorie din istoria Ford în cursa monegască, cele mai prestigioase rezultate în competiţiile internaţionale au fost obţinute la volanul BMW-ului 328. Astfel, Petre Cristea şi BMW-ul 328 au avut un destin comun, însă neşansa a făcut ca perioada lor de glorie să fie curmată brusc de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

În cariera sa, Petre G. Cristea a câştigat 8 competiţii importante la volanul unui BMW 328, iar victoriile sale sunt prezente la loc de cinste la muzeul BMW din München, în spaţiul dedicat BMW 328, alături de brasarda pe care a purtat-o în acea celebră cursă Eifelrennen International din 1939.