EXCLUSIV | Sute de radare fixe și mobile în toată țara! Când începe montarea lor
Compania Națională de Drumuri a anunțat, în exclusivitate pentru ProMotor, că din 2024 va începe montarea a sute de radare fixe și mobile, care vor împânzi toate drumurile din România.
Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat în exclusivitate pentru ProMotor când va începe montarea radarelor fixe și mobile.
Reprezentatul CNAIR a precizat câte radare vor fi montate și unde.
Totodată, a explicat și cum vor funcționa acestea și cine va aplica amenda șoferilor care încalcă legea.
Sute de radare fixe și mobile în toată țara
„Este un proiect derulat împreună cu Poliția Română. Vor fi montate cel puțin 500 de radare fixe și alte 300 de radare mobile pe cele mai importante drumuri din România. Ne referim aici la Autostrăzi, Drumuri Naționale și Drumuri Județene. CNAIR se va ocupa de montarea radarelor fixe, iar poliția va monta pe autospeciale radarele mobile”, a explicat reprezentantul CNAIR.
În cazul radarelor fixe este vorba, practic, de camere video de supraveghere, care vor fi dotate suplimentar cu un sistem radar. Acestea vor fi conectate, la fel ca în cazul camerelor de rovinietă, la un centru de colectare a datelor.
„Totul va fi automatizat. În momentul în care un radar înregistrează depășirea vitezei, imaginile sunt stocate și trimise către centru. Acolo, un polițist va analiza înregistrarea și, dacă se confirmă abaterea, va dispune sancțiunea conform legii. Practic, tot polițistul va fi cel care aplică legea, dar ajutat de tehnologie”, a mai precizat Alin Șerbănescu.
Când vor fi montate radarele
Montarea acestor radare va începe din 2024. Iar până în 2026, toate cele 800 de sisteme de supraveghere video ar trebui să fie funcționale.
„Proiectul prevede instalarea celor 500 de radare fixe și 300 de radare mobile în perioada 2024-2026. Acestea vor fi achiziționate și montate progresiv, pe măsură ce licitațiile se vor finaliza. Rolul acestora nu va fi doar de a detecta depășirile de viteză. Vor fi folosite și pentru a monitoriza traficul și a-i prinde pe șoferii care conduc agresiv, care încalcă și alte reguli, nu doar cea de viteză”, a precizat purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Astfel, ar putea fi sancționați și șoferii care dau flash-uri sau care schimbă haotic benzile.