Permis de conducere fals cu doar 250 de lei. Documentul a fost cumpărat prin intermediul unei reţele de socializare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
În data de 27 octombrie s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, conducând un autocar înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de pașaportul biometric și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, oamenii legii au fost efectuate verificări suplimentare. Cu această ocazie s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.
Permis de conducere fals achiziționat cu doar 250 de lei
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că și-a pierdut permisul de conducere valabil deținut. Din acest motiv el a prezentat la control un document fals. Permisul de conducere falsificat a fost achiziționat prin intermediul unei reţele de socializare, la un concetăţean, ale cărui date nu le cunoaşte. Suma plătită a fost de 250 de lei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals. Pe lângă aceasta mai există și o acuzație de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. La finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Permisele false nu sunt ceva neobișnuit în România
Nu este singurul caz ce acest fel depistat de polițiștii de frontieră. Constant, aceștia descoperă persoane care încearcă să intre în România folosind documente falsificate cumpărate de pe internet. Prețul acestora variază. În unele situații persoanele oferă chiar și peste 1.500 de euro pentru a cumpăra un permis fals ce poate fi folosit pentru toate categoriile.