Un permis fals a fost prea costisitor pentru acest șofer: 700 de euro și un dosar penal

Publicat: 29 12. 2020, 11:11

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui tânăr cu cetățenie română și moldovenească, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, deși nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În data de 27 decembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei un tânăr, cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Passat.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. Totodată, s-a mai constatat că persoana în cauză nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean pe ale cărui date de identitate nu le cunoaşte, pentru care a plătit suma de 700 euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducere unui vehicul fără permis de conducere.

Nu este singurul incident de acest fel petrecut în 2020

În luna aprilie un bărbat de 53 de ani, din Iaşi, care a încercat să iasă din ţară, pe la Vama Huşi, la volanul unei maşini, având un permis auto fals, despre care a recunoscut că l-a cumpărat din Republica Moldova. Prețul plătit a fost unul modic – 400 de euro. Se pare că și calitatea acestuia a fost pe măsura prețului.