În urma cu câteva zile, BMW a prezentat concomitent noua generație Seria 7 și versiunea electrică a sedanului de lux, denumită i7. Acum, producătorul german de automobile publică o primă imagine-teaser cu viitoarea iterație X1. Noul SUV compact german își va face debutul în a doua parte a anului curent.
Fotografia de față a fost publicată pe pagina oficială de Facebook a unui dealer BMW din orașul francez Cholet. Imaginea-teaser însoțește o invitație la un eveniment privat dedicat dealerilor, care va avea loc luni, 2 mai. Cu această ocazie va fi prezentată în avanpremieră cea de-a treia generație a rivalului modelelor Audi Q3 și Mercedes-Benz GLA.
Cu alte cuvinte, ne aflăm la doar trei zile distanță de debutul SUV-ului compact al bavarezilor. Chiar dacă este vorba despre un eveniment extrem de restrâns, cu siguranță participanții vor găsi o modalitate de a face fotografii și de a le „scăpa” în mediul online. Pentru că, de regulă, asta fac cei care participă la astfel de evenimente.
Teaserul ne dezvăluie silueta unui vehicul mai mare decât actualul X1. Trebuie precizat faptul că în această previzualizare este versiunea convențională cu motor termic. SUV-ul germanilor a fost considerat dintotdeauna cea mai urâtă mașină din gamă. În schimb, noua generație va reprezenta un mare pas înainte din punct de vedere estetic. Mașina va primi un design mai elegant comparativ cu primele două generații.
Noul X1 este dezvoltat pe platforma UKL2, ceea ce înseamnă că, în principiu, va veni cu tracțiune pe puntea față. Bineînțeles, vor exista și modele cu sistem de tracțiune integrală xDrive. Cea mai importantă modificare o va reprezenta varianta complet electrică, denumită iX1. Lansarea acesteia a fost confirmată de reprezentanții BMW și va avea loc până la finalul anului, la scurt timp după debutul noului X1.
Nu este exclus ca BMW să dezvăluie noul X1 în cursul lunii mai, însă acest lucru încă nu a fost confirmat oficial. Totuși, dacă ne gândim că Luna aceasta, BMW a tras cortina atât pe noua Serie 7 și versiunea cu emisii zero i7 ai fost dezvăluite concomitent ne putem aștepta ca nemții să procedeze la fel și cu X1 și iX1.