Echipajele de prim ajutor au transportat la spital trei persoane rănite în accidentul care s-a produs miercuri, 15 septembrie 2021, pe drumul european E 574, în judeţul Olt.
În accident, produs, cel mai probabil, din cauza nepăstrării distanţei regulamentare, au fost implicate patru autocamioane şi un autoturism. În acest incident rutier au fost implicate şase persoane. Trei dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale.
VIDEO
”Din primele informații trei victime sunt transportate către UPU Slatina, iar trei persoane nu prezintă urme vizibile de traumă şi refuză transportul la spital. La locul evenimentului acţionează pompieri de la Detaşamentul Slatina şi Garda Balş, cu două autospeciale complexe pentru intervenţie şi descarcerare, două echipaje SMURD şi două autospeciale pentru descarcerare. De asemenea, la locul evenimentului se află şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă“, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Păstrarea în mers a unei distanţe corespunzătoare față de autovehiculele care circulă în față este o regulă care reduce considerabil riscul de accidente rutiere. Păstrarea distanței le permite șoferilor să oprească în condiţii de siguranţă.