A vrut să cumpere un Passat rulat. Cum și-a dat seama că vânzătorul e samsar și kilometrajul e falsificat?

Publicat: 18 10. 2020, 13:52
Actualizat: 18 10. 2020, 13:57

A vrut să-și cumpere un Volkswagen Passat rulat. Vânzătorul spunea că acceptă orice test, așa că a dus mașina la service. Cum și-a dat seama că vânzătorul era samsar, iar kilometrajul fusese falsificat.

GALERIE FOTO

Povestea cumpărătorului isteț a apărut pe canalul de YouTube 99Vehicles. Acesta căuta un Volkswagen Passat din 2016/2017. A pus ochii pe o mașină pe un site de profil și a contactat proprietarul. Cel care vindea mașina i-a spus din start că acceptă orice test și se gândea că totul e în regulă.

Calculatorul mașinii arăta că aceasta ar fi parcurs, până în acel moment, 146.000 de kilometri. Deloc puțini pentru doar 3-4 ani pe șosele, așa că cifrele păreau credibile. Cel interest să cumpere mașina rulată a dus-o totuși la un service pentru a verifica acest aspect. Cei de acolo au știut secretul: cutia DSG cu șapte trepte și dublu ambreiaj poate arăta câți kilometri a parcurs vehiculul.

Vânzătorul schimbase kilometrajul, dar nu știa că transmisia îl va da de gol. Cutia arată peste 400.000 de kilometri.

Specialistul recomandă o scanare completă, o verificare din punct de vedere mecanic și o verificare a istoricului. Doar așa au șanse să achiziționeze o mașină cu toate datele reale și să stea departe de păcăleli.

Modelele Volkswagen, printre mașinile preferate ale samsarilor

Potrivit unui raport emis anul acesta de CarVertical, România este țara în care ajung mașini cu cei mai mulți kilometri dați înapoi. Samsarii cunosc slăbiciunile clienților români pentru mașini premium germane.

Astfel, modelele BMW sunt cele care trec granițele țării cu cei mai mulți kilometri dați înapoi. Acestea reprezintă 51% din numărul total al mașinilor scoase la vânzare cu un kilometraj falsificat. Sunt urmate de modelele Audi cu 10% și de unități Volkswagen cu 9%. În afara podiumului, se află modelele Mercedes-Benz cu 5%.

VIDEO: