Parteneriat Honda Trading şi Garda Naţională de Mediu
Honda Trading România şi Garda Naţională de
Mediu derulează proiecte pentru susţinerea activităţilor
de protecţie a mediului, astfel că un parteneriat care să presupună
unirea eforturilor pentru a asigura un mediu curat este cât se
poate de oportun. Honda Trading România este preocupată de
protecţia mediului atât din perspectiva tehnologiilor
utilizate cât şi din cea a campaniilor de educare a publicului în
adoptarea unui stil de viata cât mai ecologic.
Hirotomo Kani, Preşedinte Honda Trading
România: „Parteneriatul nostru cu Garda Naţională de Mediu
este un pas natural, Honda este un brand dedicat mediului şi sunt
sigur că împreună putem face diferenţa în ceea ce priveşte
atitudinea responsabilă faţă de mediu. Programele de genul Honda
GreenChallenge, aflat deja la a II-a editie şi ECO’n’OM sunt extrem
de importante pentru încurajarea unui comportament pe care cu toţii
ar trebui să-l adoptam.”
Silvian Ionescu, Comisarul General al Gărzii Naţionale
de Mediu: „Dezvoltăm proiecte prin care dorim
conştientizarea efectelor pe care modul nostru de viaţă le are
asupra mediului. Astfel că majoritatea sunt derulate în congruenţă
cu direcţiile Honda în ceea ce priveşte politicile de mediu,
parteneriatul nostru îşi doreşte să susţina cât mai multe campanii
şi iniţiative prin care punem accent pe implicarea fiecăruia dintre
noi.”