Parcările auto din Franța, obligate prin lege să fie acoperite cu panouri solare

Autor: Adrian Somai 10 nov. 2022 Știri auto

Parcările auto din Franța vor fi acoperite cu panouri solare, această lege nouă urmând să fie aplicată tuturor spațiilor de acest fel cu peste 80 de locuri de parcare. Noua lege a fost adoptată la mijlocul acestei săptămâni în Senatul francez, reprezentând un nou pas al autorităților franceze în direcția îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare a energiei regenerabile.

În ciuda politicilor aplicate în ultimii ani, Franța este singura țară membră a blocului comunitar european care nu și-a atins obiectivele de dezvoltare a energiei regenerabile. Astfel, Franța se regăsește astăzi într-o poziție de dependență față de energia nucleară. Autoritățile din Hexagon și-au propus însă să schimbe acest lucru cât mai curând posibil, motiv pentru care în perioada următoare vor fi adoptate mai multe legi drastice în acest sens.

Una dintre aceste legi este chiar cea care va obliga spațiile cu cel puțin 80 de locuri de parcare să fie acoperite cu panouri solare pe cel puțin jumătate din suprafață. Legea votată recent în Senatul francez face referire în primul și primul rând la acele parcări amplasate lângă autostrăzi și la cele aflate în apropierea rutelor importante de transport din țară. Implemenetarea acestei măsuri ar putea genera până la 11 GW de energie, ceea ce reprezintă echivalentul a zece reactoare nucleare.

Unele parcări sunt exceptate de la această regulă

Parcările cu o capacitate mai mare de 400 de locuri de parcare sunt primele care sunt obligate să implementeze această măsură luată de autoritățile franceze, montarea panourilor solare urmând a se face în cel mult trei ani. Apoi, parcările cu o capacitate cuprinsă între 80 și 400 de spații au la dispoziție cinci ani pentru a se conforma noii legi.

Parcările care sunt umbrite pe cel puțin jumătate din suprafață sunt exceptate de la această regulă, panourile solare nefiind atât de utile într-o astfel de situație. De asemenea, legea franceză mai prevede o excepție și în cazul acelor parcări care pot demonstra că nu au cum să monteze panouri solare din cauza unor probleme ce țin de siguranță. De asemenea, și parcările destinate camioanelor ar putea fi exceptate de la această regulă.

Sursa: Electrek 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Pixabay


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide