Parcă a trecut o viaţă de când ştiam maşina şi nu-i ştiam povestea numelui
Fostul şef de comunicare Dacia, Liviu Ion, a vorbit pentru pr-romania.ro despre mecanismul alegerii unui nume şi mai ales despre cel care a stat la geneza numelui Logan, subiectul nostru. Povestea e una cu rezonanţe digitale şi sociale media la care chiar nu ne-am fi gândit. E interesant însă că maşina a primit un nume care are legătura cu una dintre acţiunile care în curând o să fie monedă de schimb şi pentru procesul de respiraţie.
Liviu Ion, fost şef de comunicare Dacia: Alegerea numelui Logan a durat doi ani. Logan a fost reţinut pentru că este un nume uşor de pronunţat în multe limbi şi, deci, coerent cu caracterul internaţional al acestui model. Fonetic, se aseamănă cu verbul englezesc „To log in/To log on” care înseamnă a se conecta, a intra în sistem. Logan are şi o tuşă familială, este un prenume des întâlnit în Scoţia.
Mai multe sectoare din grup (Design, Produs, Marketing, Programe, Juridic, Comunicare etc) sunt implicate în alegerea numelui. Procesul are trei etape: în prima se stabileşte caietul de sarcini cu obiectivele numelui care va fi ales; a doua permite verificarea disponibilităţii juridice, a uşurinţei pronunţării şi a coerenţei semnificaţiilor; a treia presupune decizia luată de Comitetul pentru Nume, care se reuneşte din două în două luni.
În urma interesului mediatic suscitat de prima prezentare a vehiculului în faţa presei, numele Logan beneficiază de notorietate, fiind asociat imediat cu Dacia şi Renault.
Sursă: pr-romania.ro