Paradox: 45 de minute de poluare diesel salvează 7 mil. de vieţi
Se spune că orice pe lumea asta are un revers al medaliei. Lucrurile bune au un revers al medaliei, rău, iar cele rele, unul bun. Sau se mai spune că în orice lucru rău există o parte bună. Să vedem mereu partea bună a emisiei de noxe din motoarele diesel – care deja încep să fie interzise şi aproape anulate pe termen lung. Anirudh Sharma este un indian cu doctorat la MIT (Massachusetts Institute of Technology). La un moment dat, în trafic, a observat cât de multe gaze de eşapament lasă în urmă un motor diesel, dar şi funingine. S-a gândit să transforme cumva toată funinginea care ajunge în plămâni şi omoară 7.2 mil. de oameni în fiecare an. S-a gândit să facă un lucru folositor şi salvator în acelaşi timp.
El a trecut la treaba împreună cu nişte colegi la fel de smart ca el şi a inventat un dispozitiv intiulat Kaalink. Numele are o legătură mare cu rezultatul final al descoperirii lui. Acest device colectează particulele de funingine şi lasă în acelaşi timp să iasă gazele de eşapament. După ce colectează aceste particule le amestecă în diverse proporţii cu uleiuri vegetale. Totul pentru obţinerea unor cerneluri nepoluante şi foarte-foarte negre. Un negru aprobat deja de căre artiştii care pot folosi cerneala pe orice suport – hârtie, pânză, textil. El a împărţit pentru teste 75 de dispozitive de colectare Kaalink (ink=cerneală). În 45 de minute de colectare de gaze de eşapament diesel obţii materie primă pentru un stilou cu 30 ml rezervă de cerneală.
Imaginaţi-vă la câte motoare diesel sunt pe Pământul ăsta, cam câte tone de cerneală aţi obţine zilnic. Noi nu putem să facem acest calcul sau nu vrem să pierdem atât de mult timp. Un lucru e cert. Că Anirudh Sharma a transformat partea murdară a industriei diesel într-o treabă utilă artiştilor şi salvatoare penru mulţi plămâni afectaţi. El are acum proiectul pe Kickstarter (crowd funding) şi încearcă să obţină fonduri ca să dezvolte această invenţie la nivel planetar. Cernelurile vin în concentraţii şi cantităţi diferite, în funcţie de suportul pe care vreţi să le folosiţi. Este doar o treabp de voinţă să vrei să schimbi ceva. Exact aşa cum se întâmplă şi la noi chiar acum.