(P) Cursurile de prim ajutor te pot ajuta să salvezi o viaţă
Cu astfel de cazuri ne întâlnim frecvent în viaţa de zi cu zi, la şcoală, în familie, la locul de muncă sau pe stradă. Poate să fie un banal leşin, o simplă tăietură dar ne putem confrunta de asemenea cu un stop cardio-respirator, cu o hemoragie, cu fracturi etc. Ştim cum să reacţionăm în astfel de cazuri? Care sunt primele măsuri de prim ajutor? Când trebuie să intervenim şi când nu?
Dacă până acum tot ceea ce puteam face era să solicităm intervenţia serviciilor de specialitate şi să asistăm neputincioşi la drama care se desfăşura în faţa noastră, din octombrie anul trecut ne putem înscrie pe site-ul www.salvez.ro pentru a participa la cursuri de prim ajutor gratuite.
Aceste cursuri fac parte din proiectul „O viaţă poate depinde de tine„, organizat de Asociaţia React şi Vodafone România.
Proiectul pune accent pe importanţa apelării corecte a serviciului 112 şi pe necesitatea acordării primului ajutor până la venirea echipajelor specializate. În acest scop, pe www.salvez.ro sunt informaţii şi exemple pentru o utilizare corectă a numarului de urgenţă 112 şi o serie de clipuri video care prezintă principalele manevre de prim ajutor, explicate şi ilustrate de paramedici din cadrul SMURD.
Până în prezent peste 3.000 de persoane au învăţat cum să resusciteze cardio-respirator o victimă, cum să oprească o hemoragie, ce trebuie să facă în cazul unui leşin. Cursurile de prim ajutor se adresează tuturor categoriilor de public, de la elevi şi studenţi până la părinţi şi angajaţi şi sunt susţinute in instituţii, ONG-uri, şcoli, facultăţi, ambasade etc.
Toţi cei interesaţi să înveţe cum se acordă primul ajutor în situaţii de urgenţă se pot înscrie pe www.salvez.ro pentru a participa la cursuri sau pentru a ne solicita organizarea unui astfel de curs la sediul lor pentru angajaţi sau beneficiari.
Campania este organizată în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii şi Serviciul pentru Telecomunicaţii Speciale.
„Mă bucur foarte tare că am participat la cursul de prim-ajutor, personal îl găsesc foarte folositor. Mi-au plăcut foarte mult formatorii, am apreciat că aţi alocat timp astfel încât fiecare participant să execute manevrele, chestiune care chiar face diferenţa.” (Roxana Agafiţei, 33 ani, coordonator HR)