Controlate de calculator şi coordonate dintr-un centru de comandă aflat la distanţă, dronele pentru transport de persoane şi-ar putea face debutul în Dubai chiar din această vară, scrie Go4it.ro.
Potrivit unui clip promoţional publicat de o agenţie guvernamentală, oraşul Dubai va avea începând cu luna iulie un nou serviciu pentru transport de pasageri, asigurat pe calea aerului cu ajutorul unei flote de Drone „auto-pilotate”.
Vehiculul de zbor este eHang184, o un model de dronă proiectat şi construit în China, capabil să transporte un singur pasager cu greutate de până la 100 Kg, atingând o viteză maximă de 160 Km/h. Vehiculul de zbor cu propulsie electrică are o autonomie de 50 km, sau 30 minute de zbor.
Noua dronă eHang184 este folosită deja deasupra oraşului Dubai, oferind curse demonstrative pentru presa locală. Însă potrivit Dr. Steve Wright, lector la Universitatea West of England şi expert în sisteme de aviaţie, adevărata provocare nu este introducerea unui serviciu de transport funcţional, ci asigurarea acestuia în condiţii de siguranţă folosind vehicule de zbor care oferă redundanţă în eventualitatea apariţiei unor defecţiuni.
VIDEO