Operaţiunea „Autostradă pentru Moldova” trece la nivelul următor. Care este legătura cu Ştefan Mandachi?
Membrii fondatori ai asociaţiei care militează pentru construcţia autostrăzilor A7 şi A8 şi-au făcut partid. Decizia de înregistrare a formaţiunii în Registrul Partidelor Politice a fost luată luni de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Potrivit dosarului depus în instanţă, cei trei membrii fondatori ai partidului sunt Cătălin Urtoi, Ionel Apostol şi Marian Vicenţiu Dumitru.
„Partidul este «Împreună pentru Moldova», am decis să facem acest partid pentru a continua lupta pentru infrastructura Moldovei, de dincolo de gard, ca să mă exprim aşa, mai plastic. Doi ani şi jumătate noi tot am lătrat, am spus, am cerut, după cum vedeţi nu prea sunt preocupaţi politicienii noştri de această zonă a ţării şi de cele două proiecte ale Moldovei – A8 şi A7 şi de aceea am decis, pe data de 29 august am depus actele”, a declarat Cătălin Urtoi pentru Mediafax.
Potrivit acestuia, în curând urmează să se stabilească structura formaţiunii politice. „În primul rând, trebuie să ne organizăm la nivel de judeţe, pe Moldova. Al doilea plan, pentru că noi am făcut o asociaţie, suntem membri fondatori la asociaţia «Împreună pentru A8», urmează alegeri în asociaţie, noi ne vom retrage, dar vom susţine în continuare demersurile civice ale asociaţiei”, a spus Urtoi. Acesta este convins că prin intermediul acestui partid va reuşi să militeze mai bine pentru realizarea celor două autostrăzi.
„Ideea este că noi ne vom organiza în aşa fel încât să atacăm alegerile din 2020, noi ne dorim din toată inima, cu seriozitate, să avem oamenii noştri în Guvernul României. De 30 de ani nu s-a făcut nimic pentru această zonă a ţării, am rămas în continuare cea mai săracă zonă a ţării. Şi pentru ce? Avem de toate în zona asta de la mama natură, din păcate noi nu reuşim să ne dezvoltăm aşa cum ar fi trebuit, în primul rând din cauza politicului”, a mai declarat Cătălin Urtoi.
Şi alegerile locale sunt o miză pentru noul partid, dar şi discuţiile cu alte formaţiuni politice din ţară. Întrebat dacă vor avea discuţii şi cu omul de afaceri Ştefan Mandachi, cel care a construit primul metru de autostradă din Moldova, Urtoi a răspuns „sută la sută”.
„Vom discuta cu toate partidele locale care doresc să facă ceva pentru Moldova. Noi suntem un partid de centru-dreapta şi vom discuta cu toate partidele din zona politicii de dreapta şi bineînţeles cu partide din Transilvania, Oltenia. Noi vom duce un dialog cu toate partidele regionale din România, pentru că dacă nu ne vom uni e clar că la alegerile generale din 2020 nu va fi uşor”, a mai spus Urtoi.