Opel Mokka primește un nou motor mild-hybrid. Producătorul declară că este cu 20% mai eficient
Opel anunță o nouă motorizare pentru crossover-ul Mokka. La fel ca alte modele din grupul Stellantis, modelul subcompact beneficiază acum de noul motor mild-hybrid de 1,2 litri.
Gama Opel continuă să crească, iar cea mai nouă adiție este o nouă motorizare pentru crossover-ul Mokka. Modelul de clasă subcompactă primește, la fel ca alte modele din grupul Stellanstis, noua motorizare mild-hybrid de 1,2 litri.
Opel Mokka Hybrid, așa cum este denumit, folosește cea mai puternică versiune a motorului de 1,2 litri în trei pistoane. Acesta produce 136 CP și 230 Nm cuplu maxim. Un motor electric este integrat în transmisia automată dublu-ambreiaj și 6 trepte. Acesta produce 29 CP și 55 Nm, iar energia este stocată într-o baterie mică de 48V, care se încarcă automat în timpul decelerării.
Noul Opel Mokka Hybrid este cu până la 20% mai economic
Potrivit Opel, sistemul mild-hybrid reduce consumul de combustibil cu circa 20%, până la un consum mediu WLTP de 4,9 l/100 de kiloemtri. Pe de altă parte, emisiile medii de CO2 au fost reduse la 110 g/km, de la 137 g/km al echivalentului neelectrificat disponibil pe Mokka.
În ciuda faptului că este doar un mild-hybrid, Mokka Hybrid se poate deplasa strict cu energie electrică până la 50% din timp în medii urbane cu viteză redusă. Cu toate acestea, autonomia pur electrică este limitată la doar 1 km, date fiind dimensiunile reduse a bateriei. Astfel, dacă nu aveți un picior prea greu, mașina se poate deplasa în mod pur electric aproximativ un kilometru, cu condiția să nu apăsați prea tare accelerația.
Opel Mokka Hybrid oferă trei moduri de condus: Eco, Normal și Sport. Mașina poate accelera de la 0 la 100 km/h în 9,1 secunde și poate atinge o viteză maximă de 207 km/h.
Nu în ultimul rând, singura modalitate de a distinge un Mokka Hybrid de unul norma va fi prin emblema montată pe hayon-ul portbagajului.