Opel Astra OPC, primele imagini oficiale
După ce am avut ocazia să îl vedem cu toţii sub formă de concept,Opel Astra OPC va debuta la Salonul Auto Geneva, în mai puţin de o lună. Până atunci, însă, germanii ne prezintă primele fotografii oficiale ale modelului de serie, alături de câteva informaţii suplimentare faţă de cele făcute publice până acum.
Astfel, modelul sportiv bazat pe superbul Opel GTC Astra va folosi propulsorul de 2,0 litri turboalimentat, pe benzină, ce va oferi 280 CP şi un cuplu impresionant de 400 Nm. La capitolul transmisii, maşina va pune la bătaie o cutie manuală cu şase rapoarte, iar aderenţa va beneficia de aportul diferenţialului cu alunecare limitată.
Dinamica este şi ea dusă la cote înalte, datorită şasiului sport FlexRide şi a suspensiilor , direcţiei şi frânelor upgradate conform cerinţelor valabile în vazul unui hot hatch veritabil. Dar performanţa de sub capota de sub caroserie nu ar fi posibilă fără un look de excepţie care să asigure monopolul asupra privirilor.
Astfel, noile bare de protecţie aruncă modelul compact într-o lumină cu totul nouă. Prizele de aer triunghiulare, încadrate în ornamentele argintii se combină perfect cu grila inferioară ce a primit un calandru sport, iar la partea din spate, bara de protecţie sport şi eşapamentul dublu contribuie din plin la o prezenţă scenică excepţională, definitivată de jantele cu dimensiunea de 20 de inchi. Dar noul Astra OPC va renunţa la orice secret, abia în martie.