Opel Astra OPC apare in 2011
Ieri am aflat că din
Opel Astra vor evolua mai multe versiuni, iar astăzi aflăm
despre cea mai spectaculoasă dintre ele Opel Astra OPC. Britanicii
de la
iMotor, trăgând de limbă o sursă din cadrul divizei VXR
(echivalentul lui OPC pentru piaţa britanică) au aflat că acest
viitor hot hatch va fii un pretendent serios în clasa sa. În primul
rând, aşa cum am aflat şi noi acum câteva luni la întâlnirea cu
Malcolm Ward, acest model va beneficia de o identitate proprie,
englezii spunând chiar că va fi la fel de diferit de versiunea în 5
uşi, precum Scirocco de Golf 6.
Apoi trecând la partea cu adevărat intersantă puterea, aflăm că
viitorul OPC va dezvolta peste 265 CP, tocmai pentru a le
da peste nas rivalilor Megane RS şi Golf R. Această putere
va fi revărsată pe puntea faţă şi pentru a ţine departe efectul
torque steer, Astra OPC va avea un sistem similar cu Revoknuckle de
pe Focus RS. Această inovaţie nu va fi însă păstrată doar pentru
vârful de gamă, ci va intra şi pe versiunea standard, dar cu
motoare mai „nărăvaşe”.
Aceasta nu este singura veste proastă pentru VW, Golf
GTD urmând să fie atacat de o versiune OPC, dotată cu un Diesel,
evident, cu o putere în jurul a 200 CP. Acest model va
apărea pe piaţă de abia peste 2 ani, dar în acest timp va fi
oferită versiunea curentă Opel Astra OPC. Asta înseamnă că va avea
şi reduceri, nu?