Opel Adam S debutează în varianta de serie la Salonul Auto Paris 2014

Autor: Iulian Dnistran 18 sept. 2014 Știri auto

Da, ştiu, am văzut deja cum arată Opel Adam S în urmă cu câteva luni, când a fost prezentat la Salonul Auto Geneva 2014, dar nemţii din Rüsselsheim spun că aceea era o variantă care nu putea fi pusă încă în producţie. Acum, însă, oamenii care poartă costum în fiecare zi şi trăiesc prin prezentări PowerPoint au luat decizia că Adam S va fi produs în serie. Şi, ei bine, arată la fel ca versiunea care nu era gata.

Iată-l, în toată splendoarea!

În orice caz, avem de-a face cu cea mai puternică variantă a citadinei Adam, care primeşte un motor pe benzină de 1,4 litri ce produce 150 CP şi 220 Nm. Toată puterea merge către roţile din faţă prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu şase trepte.

Potrivit informaţiilor oficiale, sprintul de la zero până la 100 km/h are nevoie de 8,5 secunde, iar viteza maximă este de 200 km/h. Sună foarte bine, cel puţin pe hârtie, având în vedere că Renault Twingo RS ( cu al său motor de 1,6 litri) are 133 CP şi 160 Nm şi are nevoie de 8,7 secunde pentru a atinge 100 km/h.

Funky şi sportiv. Sună bine, nu?

Pe lângă putere, micul Opel Adam S are parte de un şasiu îmbunătăţit şi un sistem de direcţie care ar trebui să ofere un feedback mai bun. Totodată, cei de la OPC (diviza de performanţă Opel) au fost nişte oameni binevoitori şi au creat un set de frâne mai bune pentru cel mai puternic Adam de până acum.

Prezentarea oficială va avea loc la Salonul Auto Paris 2014, iar vânzările vor începe până la sfârşitul lui 2014.

Tu ce zici: va putea Opel Adam S să se lupte cot la cot cu Renault Twingo RS şi Fiat 500 Abarth?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide