Olandezii de la Lightyear au lansat mașina electrică alimentată cu panouri solare de 250.000 de euro
Compania olandeză Lightyear a lansat versiunea de serie a vehiculului său electric alimentat cu panouri solare, denumit 0 (zero). Derivat din conceptul Lightyear One, automobilul cu emisii zero folosește puterea luminii solare pentru a-și menține încărcată bateria de 60 kWh. Oficialii susțin că mașina va putea parcurge până la 10.000 de kilometri pe an fără încărcare la priză.
Interior este realizat din materiale reciclate și reciclabile
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Compania Lightyear a fost fondată de mai mulți studenți de la Universitatea TU din Eindhoven. Aceștia au câștigat în 2013 competiția „Bridgestone World Solar Challenge”. Cunoștințele acumulate acolo au fost transpuse întră-o mașină electrică de serie, prima din istoria companiei olandeze.
Este vorba despre mult-așteptatul automobil alimentat cu energie solară. Producătorul spune că acesta poate rula „luni de zile” fără a necesita reîncărcare. Botezat inițial One, noul vehicul a fost redenumit 0 (zero).
Noul Lightyear 0 oferă puține surprize în ceea ce privește designul. Comparativ cu conceptul One, modelul de serie a primit o bară de protecție față redesenată pentru a putea găzdui priza de aer orizontală. Jantele aerodinamice au fost reproiectate, iar stopurile au fost și ele revizuite. De fapt, avem o bandă LED, care se întinde pe tot spatele mașinii. În schimb, la partea frontală, banda LED care leagă farurile se regăsește și pe versiunea de producție.
La interior regăsim un ecran tactil central de 10,1 inch de la care pot fi operate toate funcțiile sistemului multimedia. Acesta poate fi actualizat „over-the-air”. Dedesubt există un singur rând de butoane, și anume cele pentru transmisia automată. Acestea nu sunt amplasate în ordinea tradițională „PRND”, ci sunt aranjate în ordinea „PDNR”.
Șoferul va avea la dispoziție un instrumentar de bord complet digital. Manetele selectoare din spatele volanului amintesc de cele de pe modelele Peugeot și Citroën. De asemenea, în concordanță cu tendințele actuale, Lightyear folosește doar materiale reciclate și reciclabile în habitaclul lui 0.
Oglinzile tradiționale lipsesc cu desăvârșire din 0. Acestea au fost înlocuite cu un set de camere digitale, ale căror ecrane au fost mutate în partea de jos a montantului A. Acestea sunt utile deoarece nu există lunetă, locul acesteia fiind luate de cei 5 metri pătrați de panouri solare.
De altfel, aceste panouri vor acoperi și acoperișul și mașinii și vor putea acumula energie în fiecare oră pentru a parcurge până la 12 kilometri. Astfel, parcată fiind, mașina va putea acumula energie suficientă pentru 96 de kilometri în doar 8 ore sub soare puternic.
Lightyear 0 oferă o autonomie de peste 1.000 de kilometri
Potrivit Lightyear, utilizarea medie a modelului său electric va avea ca rezultat o autonomie de peste 1.000 de kilometri cu un „plin”. Olandezii spun că dacă soarele este mai puțin puternic mașina se va baza pe puterea oferită de baterie. Presupunând că oamenii conduc în medie 30 de kilometri pe zi, teoretic, bateria mașinii nu ar trebui să fie conectată la priză niciodată.
Aceasta are o capacitate de 60 kWh și oferă o autonomie WLTP estimată de 625 de kilometri. Modelul promite și un consum mediu de 10,5 kWh la 100 de kilometri, la o viteză de 110 km/h.
Lightyear spune că acest consum redus de energie este posibil datorită unei mase totale relativ mică, de 1.575 de kilograme și a unui coeficient aerodinamic Cw de 0,19. În schimb, olandezii nu au dezvăluit cât va dura încărcarea la o stație de încărcare normală sau la una rapidă.
Compania batavă va construi modelul electric solar într-o serie limitată de 946 de exemplare. Producția va începe în toamna anului curent la „Automotive Campus” din orașul Helmond, iar prima livrare este programată pentru luna noiembrie. Noul Lightyear 0 va costa 250.000 de euro.
Un al doilea model de mașină solară va fi dezvoltat de Lightyear cu banii pe care îi va obține din vânzările lui 0. Acest automobil se numește provizoriu Lightyear Two, va costa în jur de 30.000 de euro și ar trebui să fie gata de producție în 2025, așa că Lightyear cu siguranță nu poate sta nemișcat după dezvăluirea lui 0.