E greu să mai spui ceva după ce dai cu ochii de noua Škoda Superb, însă faptul ă ai ajuns tocmai aici ne obligă să asociem şi câteva cifre şi informaţii de interes general.
După 700.000 de Superburi vândute de-a lungul anilor (atât de primă generaţie, cât şi de generaţie secundă), cehii ne prezintă minunăţia din imaginile de mai sus ca „cea mai bună Škoda din toate timpurile”. Evident, pentru asta avem nevoie de mai mult decât un design care îţi produce suprasecreţie salivară.
Ce aduce nou generaţia a treia de Skoda Superb
O figură sobră, mai degrabă berlineză decât pragheză
Noua Škoda Superb are un ampatament cu 80 de milimetri mai lung, ceea ce înseamnă că spaţiul imens pe care îl oferea generaţia anterioară tocmai a devenit mai mare. În ciuda proporţiilor compacte (date de consolele faţă şi spate cu 61 de milimetri mai scurte), volumul de găzduire al pasagerilor şi al bagajelor a cresut îndestulător de mult încât Škoda să poată spune că nu are un rival real la capitolul acesta. De exemplu, volumul portbagajului a crescut şi el cu 30 de litri, ajungând la 625. Suficient? Suficient.
Un spate pe care la un moment dat l-ai fi putut visa pe un Audi de clasă medie
Şi nu este vorba doar de cât spaţiu dispune, ci şi cum anume este ornat. Noua Škoda Superb vine cu sistem de aer condiţionat pe trei zone, cu plafon panoramic acţionat electric, cu încălzire auxiliară, cu parbriz încălzit wireless, cu ştergătoare de parbriz încălzite, cu câte o umbrelă în fiecare dintre uşile din faţă (Rolls-Royce, aloo?) şi portbagaj cu capotă acţionată electric. Totodată, noua Škoda Superb se laudă şi cu Dynamic Chassis Control (DCC), care aduce totodată mai multe moduri de comportament ale angrenajelor de pe şasiu, selectabile prin intermediul selectorului Driving Mode.
Logo-ul enorm te asigură că e vorba de o Skoda, totuşi…
Tot la capitolul interior merită menţionat şi sistemul de infotainment disponibil în patru versiuni. Cea de top poate dispune şi de conexiune la Internet. Cuvântul-cheie? Business.
Noua Skoda Superb. Motorizări
Sub capotă, noul vârf de gamă cehesc promite, prin prisma noilor motoare, consum şi emisii cu până la 30 la sută mai scăzute. Škoda Superb 1.6 GreenLine consumă doar 3,7 l/100 km şi emite 95 g/km CO2, după declaraţiile producătorului. Evident, dacă reduci consumul fără să creşti puterea, poţi să spui că n-ai făcut nimic în ziua de azi, aşa că vorbim şi de o creştere a puterii în cazul unor motorizări.
O siluetă de sedan clasic, fără extravaganţe non necesare
Gama de motorizări pe benzină oferă între 125 CP şi 280 CP, în timp ce motoarele diesel livrează între 120 şi 190 de cai-putere. În afară de motorizarea entry-level pe benzină, oricare dintre motoare poate fi cuplat unei cutii automate cu dublu ambreiaj. Iar patru dintre motoare se pot ajuta de un sistem de tracţiune integrală Haldex V. Dintre benzinare, amintim motorul de 1.4 litri 150 CP, dar şi vârful de gamă 2.0 litri 280 CP, care va veni cuplat cu tracţiune integrală şi o transmisie DSG cu dublu ambreiaj. Dintre motoarele pe motorină, amintim propulsoarele de 2.0 litri TDI de 150 şi 190 CP, care vor fi cuplate cu transmisii manuale în 6 trepte sau transmisii DSG.
Oficialii Skoda n-au dezminţit nici zvonurile unei versiuni plug-in hibrid, dar rămâne de văzut.
Skoda Superb: sisteme de siguranţă
Pe partea de siguranţă, lista este la fel de impresionantă: ESC şi Multi-Collision Brake Assist vin standard, alături de sistemul Front Assist with Emergency Brake, de un monitor de măsurare a presiunii din pneuri şi de şapte airbaguri. Opţional, noua Škoda Superb poate fi echipată cu Adaptive Cruise Control, Crew Protect Assist, Lane Assist, Traffic Jam Assist, Emergency Assist, Blind Spot Detect, Rear Traffic Alert, Driver Alert, Travel Assist cu Traffic Sign Recognition. Şi Smart Light Assist.
Te lăsăm cu galeria foto, noi mergem să tragem aer în piept după enumeraţia asta infinit de lungă.
Un interior pe măsura ambiţiilor Superb. Sobru, utilitar, dar şi plin de dotări de ultimă generaţie
„Noua Skoda Superb este cea mai bună Skoda din toate timpurile. Această a treia generaţie a navei noastre amiral va trezi interesul unor noi grupuri de clienţi individuali şi companii. Calităţile modelului Superb accentuează valorile mărcii şi indică viitorul mărci Skoda,” a declarat Prof. Dr. h.c. Winfried Vahland, preşedintele Consiliului de Administraţie Skoda. Noul Superb va avea premiera mondială la mijlocul lunii februarie 2015, în Praga. Prezentarea la Salonul Auto de la Geneva 2015 va urma la scurt timp, în martie. Lansarea pe piaţă este planificată pentru mijlocul anului 2015.
VIDEO: