Off-road Câmpulung – 30 nov. 2007
Deşi dimineaţa friguroasă anunţa o zi însorită şi toţi erau optimişti, ziua de vineri nu a decurs chiar conform planului. Mulţi dintre participanţi au avut probleme cu orientarea la una dintre primele treceri, peste o cale ferată, însă urcarea în pădure a decurs aproape normal – doar două ATV-uri s-au răsturnat, dar au fost puse rapid înapoi pe roţi şi au continuat traseul.
La aproape trei sferturi din traseu, urcuşul a devenit un adevărat calvar, primii participanţi aplicând principiul “toţi pentru unul”: trei-patru oameni au luat motocicleta cea mai avansată aproape pe sus şi au continuat urcuşul (după mai mult de o oră şi eforturi cumplite, această motocicletă a ajuns sus!).
Astfel, ziua de vineri s-a terminat foarte repede şi dezamăgitor pentru categoria extrem. În plus, în prima parte a zilei, un motociclist şi-a rupt mâna în urma unei căzături şi a fost transportat de urgenţă în oraş. “Utilajul” a rămas la locul incidentului în pădure – după câteva ore, însă, motocicleta a dispărut, iar organizatorii au fost puşi în situaţia de a apela la poliţie.
Nu este de mirare ca seara nu a fost efervescentă, pe de o parte şi datorită oboselii acumulate în această zi. Cu toate aceastea, ziua de sâmbătă este aşteptată cu nerăbdare, în timp ce duminica este de mare interes, datorită probei de trial de pe pârtia de schi de la Măţău.