Ocolirea limitatoarelor de viteză este legală? În ce situații se reține permisul auto
Ocolirea limitatoarelor de viteză putem spune că a devenit „sport” național. Foarte mulți șoferi „de performanță” nu vor să reducă viteza nici măcar la trecerile pentru pietoni și fac slalom printre denivelările montate de autorități. Este, însă, legală ocolirea limitatoarelor de viteză și în ce situații se poate reține permisul auto?
Limitatoarele de viteză sunt folosite de autorități pentru a determina șoferii să reducă viteza.
În general, acestea sunt montate în apropierea trecerilor de pietoni, a intersecțiilor sau a trecerilor la nivel cu calea ferată.
Ocolirea limitatoarelor de viteză este legală?
Ocolirea limitatoarelor de viteză putem spune că a devenit „sport” național. Foarte mulți șoferi nu vor să încetinească suficient pentru a trece fără disconfort peste aceste denivelări. Astfel, preferă să le ocolească pe contrasens.
Dar, pentru asta cei mai mulți trebuie să facă slalom printre limitatoarele de viteză. Întâi să vireze brusc la stânga, pentru a evita pe cel aflat pe sensul propriu de mers, apoi brusc la dreapta, pentru a evita și limitatorul de pe contrasens. Sau pentru a evita un vehicul care circulă regulamentar, pe partea opusă.
Însă, conform Codului Rutier actualizat în 2024, ocolirea limitatoarelor de viteză nu este legală.
În ce situații se reține permisul auto
Legea rutieră interzice pătrunderea pe contrasens prin încălcarea marcajului continuu sau în apropierea intersecțiilor, a trecerilor de pietoni, a trecerilor cu calea ferată, șamd.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevazută în clasa a III-a de sancțiuni […] circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire”, stabilește Art 101 (d) din Codul Rutier.
Așadar, pătrunderea pe contrasens pentru a ocoli un limitator de viteză se sancționează cu o amendă cuprinsă între 990 și 1.320 de lei.
În plus, în oricare dintre aceste situații, permisul de conducere se va reține pentru 60 de zile.
Dar, dacă drumul are cel puțin două benzi de circulație pe fiecare sens, iar denivelarea de limitare a vitezei este amplasată doar pe una dintre acestea, șoferii o pot ocoli. Dar numai cu respectarea marcajelor și indicatoarelor rutiere. Aceasta e singura situație în care ocolirea unui limitator nu se sancționează.