La începutul anilor ’80, una dintre maşinile care apăreau des în serialul „Dallas” era Mercedes-Benz 450 SLC, descrisă ca fiind una dintre cele mai frumoase maşini create vreodată de Mercedes-Benz. Dar „Dallas” nu era văzut doar în România în acele vremuri, ci şi în RDG, acolo unde Conrad Fritzsch visa la maşini decapotabile cu şase şi opt cilindri, deşi străzile de afară erau pline de Trabanturi.
Dar şi versiunea Coupé merită iubită, aşa că, atunci când şi-a permis, a preferat să nu cumpere o maşină nouă, ci să caute, să găsească şi să recondiţioneze un exemplar de 450 SLC din 1979. V8 de 4.5 litri cilindree, 218 cai-putere, geamuri electrice, piele, încălzire în scaune şi trapă, toate acestea erau dotări care făceau din SLC un OZN al timpurilor sale, dar unul care ne atrage şi azi privirile.
Mai jos, mica poveste a fericitului său proprietar.