Oameni şi maşini: Audi A4 „Slammed”
De data aceasta, eroul principal din materialul video următor este un Audi A4, cu numele de cod B7. Spre deosebire de modelul BMW E30 prezentat în episodul e ieri, A4 este mult mai răspândit fiind de altfel şi mai nou. Audi A4 B7 a fost produs între anii 2006 şi 2008, având la bază platforma Volkswagen B6 PL46.
Probabil că vă întrebaţi ce caută acest model într-o serie care prezintă modele speciale. Pentru a vă răspunde la întrebare, Daniel Phan, proprietarul acestui A4, a investit timp, bani şi multă pasiune într-o maşină, care în opinia multora pare banală. Rezultatul este un Audi A4 care se remarcă prin eleganţă şi stil, un exemplu perfect de „aşa da tuning”.
Pasiunea investită de proprietar se vede în materialul video următor realizat chiar de acesta.