O Tesla Model S Plaid a luat foc în timpul mersului. Mecanismul de deschidere a ușii nu a funcționat corespunzător

Publicat: 02 07. 2021, 14:13
Actualizat: 02 07. 2021, 14:14

O Tesla Model S Plaid cumpărată de numai câteva zile a luat foc în timpul mersului în statul american Philadelphia. Mecanismul de deschidere a ușii nu a funcționat corespunzător, șoferul fiind blocat în interior secunde bune înainte de a se putea elibera din mașina cuprinsă de flăcări.

Intră în Galeria FOTO

Tesla Model S Plaid a fost lansată de puțină vreme, și numai 25 de cumpărători au primit deocamdată mașinile. Unul dintre aceștia a rămas deja fără mașină, după ce aceasta a erupt în flăcări din senin, în timp ce rula pe șosea. S-a întâmplat la numai câteva zile de la preluarea mașinii.

Avocații șoferului au declarat că acesta a ieșit cu greu din mașina cuprinsă de flăcări, după ce mecanismul de deschidere a ușii nu a funcționat corespunzător. Martorii incidentului au văzut mașina în flăcări rulând aparent fără șofer, după ce acesta a reușit să sară din mașina aflată încă în mers.

O Tesla Model S Plaid a luat foc în timpul mersului. Problema pe care o au mașinile Tesla în caz de accident

Nu este prima oară când o mașină Tesla ia foc, și, din păcate, nici prima oară când deschiderea ușilor se face cu dificultate. În 2019, un accident urmat de un incendiu a dus la blocarea ușilor, care nu au putut fi deschise nici din interior, nici din exterior, de către cei care au intervenit. Șoferul a murit în incendiu, în acest caz, cu toate că nu fusese afectat de impact.

De această dată, șoferul susține că ușa nu s-a deschis din prima, dar a reușit să forțeze deschiderea acesteia în cele din urmă și să sară din mașină cât timp aceasta se afla încă în mers. Împrejurările sunt neclare, dar e posibil ca șoferul să fi devenit confuz în urma impactului emoțional, ceea ce l-a împiedicat să oprească mașina complet.

Șoferul a cărui mașină a luat foc din senin va da în judecată Tesla și va căuta să obțină blocarea tuturor mașinilor Tesla de acest tip până la finalizarea cercetărilor. Mașinile Tesla au un mecanism de deblocare a ușilor diferit de al altor automobile convenționale, în multe cazuri fiind vorba de un sistem controlat electronic. În lipsa curentului electric, deschiderea ușilor poate fi problematică.

Cum se deschid ușile la mașinile Tesla

În cazul lui Model S dinainte de facelift, mecanismul de deschidere a ușilor este unul dual – clapeta de deschidere acționează în prima fază un sistem electromagnetic. Dacă se trage mai energic, în faza a doua este acționat sistemul mecanic de deschidere a portierei. În acest fel, ușa poate fi deschisă inclusiv atunci când curentul electric lipsește. Nu știm dacă Model S Plaid are un mecanism similar.

Alte modele Tesla au mecanisme diferite de deschidere a ușilor. La Model X, spre exemplu, ușile fluture din spate se deschid electronic. Dacă sistemul cedează, pasagerii trebuie să urmeze o procedură complicată – în spatele capacului boxelor se află un cablu care acționează mecanic sistemul de deschidere. Apoi trebuie să împingă în sus ușile deloc ușoare, pentru a le deschide.

La Tesla Model 3, ușile din spate nu au decât deschidere electronică. Sistemul se bazează pe ideea că pasagerii din față vor deschide ușa din exterior, în cazul în care sistemul electronic nu funcționează. În cazul unui impact, acest lucru nu este posibil dacă cei din față nu pot ieși din mașină. De asemenea, accesul spre ușile din față poate să nu fie posibil dacă mașina se deformează în urma impactului.