O Tesla care circula pe pilot automat a lovit o mașină de poliție – FOTO
O Tesla Model Y s-a izbit de o mașină de patrulare a Poliției din Michigan, SUA. Se pare că în momentul accidentului mașina electrică era pe pilot automat.
Poliția se afla în acel loc după ce fusese raportată o coliziune între un vehicul și un animal sălbatic. În timp ce oamenii legii investigau, o mașină Tesla s-a izbit de autospeciala de poliție care bloca, parțial, banda din dreaptă și avea luminile de urgență aprinse.
Ambele vehicule au suferit daune considerabile
Mașina poliției s-a ales cu ușa laterală și aripa spate distruse în urma accidentului. Pe de altă parte, mașina Tesla fost distrusă în partea din față.
Intră în GALERIA FOTO
Pilotul automat nu ține loc de șofer
În ciuda pagubelor, poliția a spus că nimeni nu a fost rănit. Este o veste bună, dar șoferul mașinii Tesla, în vârstă de 22 de ani, a fost citat în instanță pentru că a condus cu permisul suspendat. Aceasta este o infracțiune pentru care se acordă o amendă de aproximativ 500 de dolari și până la 93 de zile de închisoare.
Motivul pentru care s-a produs accidentul rămâne neclar. Un reprezentant al poliței a declarat că pilotul automat era pornit în momentul impactului.
Autopilot nu este un sistem de conducere complet autonom, iar cei de la Tesla au observat că tehnologia necesită „supraveghere activă din partea conducătorului auto”. Acestea fiind spuse, Tesla a avertizat în privința pilotului automat, doar că unii proprietari par să nu fie atenți la limitările sale.
Acest lucru poate avea consecințe fatale
În decursul timpului o serie de accidente de acest fel au avut loc pentru că șoferii nu au fost atenți. Guvernul a investigat câteva dintre aceste incidente. Președintele Comitetului Național pentru Siguranța Transporturilor, Robert Sumwalt, a menționat în mod clar:
”Dacă puneți în vânzare o mașină cu un sistem avansat de asistență a șoferului, nu înseamnă că vindeți o mașină cu conducere autonomă. Dacă conduceți o mașină cu un sistem avansat de asistență pentru șofer, nu înseamnă că dețineți o mașină cu conducere autonomă.”