O tânără de 16 ani a fost prinsă în timp ce conducea un autoturism fără permis
O tânără de 16 ani, din comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, a fost prinsă de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Polovragi, fără a poseda permis de conducere.
Autoturismul i-ar fi fost încredinţat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de un alt tânăr din localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul, pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deţine acest drept, scrie Adevarul.ro.
Alte situații din 2020 în care diverși tineri a fost prinși conducând autoturisme, deși nu aveau acest drept
În urmă cu aproximativ o lună, un tânăr de 18 ani, din Turceni, Gorj, a fost reținut și ulterior arestat preveniv după ce a condus fără permis auto o mașină și a provocat un accident rutier cu victime minori. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Se poate și mai rău: conducere fără permis, sub influența drogurilor
În luna septembrie, un tânăr de 30 de ani din Mediaș a fost oprit de polițiști după ce a depășit, cu 127 kilometri pe oră, pe un drum național, chiar un echipaj al Poliției Rutiere. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că acesta nu are permis de conducere și a fost depistat pozitiv la testul cu aparatul Drugtest.
Incidentul a avut loc pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși, unde șoferul unei mașini a depășit neregulamentar chiar o autospecială a Serviciului Rutier Sibiu, circulând și cu viteza de 127 km/h pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 70 km/h.
Polițiștii rutieri l-au urmărit pe șofer pe o distanță de aproximativ 6 kilometri și au reușit să blocheze mașina la ieșirea din localitatea Șeica Mare.