O săgeată albă, două sensuri diferite. Semnul de circulație care-i bulversează pe șoferii din România

Autor: Radu Țuțulan 14 mart. 2024 Știri auto

Sunt mulți șoferi în România care, din păcate, nu au reținut semnificația tuturor semnelor de circulație și atunci când întâlnesc un indicator cu o săgeată albă pe fundal albastru, sunt bulversați. Pentru că acest simbol are două sensuri diferite, în funcție de forma panoului.

Toți cei care vor să obțină permisul de conducere sunt obligați să cunoască, în detaliu, semnele de circulație.

Unele dintre aceste indicatoare sunt asemănătoare și pot fi ușor confundate atunci când șoferii nu cunosc legislația.

O săgeată albă, două sensuri diferite

Una dintre confuziile cel mai des întâlnite în rândul șoferilor e cea între „Sens unic” și „Obligatoriu înainte”.

Indicator „Sens unic”
Indicator „Sens unic”

Ambele indicatoare conțin o săgeată albă, pe fundal albastru, doar forma semnului de circulație este diferită.

Indicatorul de „Sens Unic” are o formă dreptunghiulară și se montează la intrarea pe drumurile unde circulația se desfășoară într-o singură direcție.

Indicator „Obligatoriu înainte”
Indicator „Obligatoriu înainte”

În schimb, indicatorul „Obligatoriu înainte” are o formă rotundă și se amplasează în apropierea intersecțiilor. Așa cum îi spune și numele, acesta îi obligă pe șoferi să continue deplasarea doar pe direcția înainte, deci va fi interzis virajul la stânga, la dreapta sau întoarcerea.

Astfel, sensurile celor două indicatoare sunt foarte diferite și transmit două informații total distincte. Cel de formă dreptunghiulară are rol de informare, în timp ce indicatorul rotund este de obligare.

„Sens unic” și „Obligatoriu înainte”, ce trebuie să facă șoferii când le întâlnesc

Indicatorul „Sens unic” este amplasat la intrarea pe un drum cu circulație într-o singură direcție. În partea opusă e amplasat indicatorul de acces interzis.

De-a lungul acestui drum, atunci când se intersectează cu alte șosele, pot fi amplasate mai multe astfel de indicatoare. Pentru ca toți participanții la trafic, indiferent de direcția din care vin, să vadă care e sensul de mers.

Pe aceste drumuri este interzisă manevra de întoarcere. Însă e permis mersul înapoi pe o distanță de cel mult 50 de metri și se poate opri sau staționa pe ambele părți ale drumului.

Indicatorul „Obligatoriu înainte” îi obligă pe conducătorii auto să nu efectueze viraj la stânga sau la dreapta la următoarea intersecție. Astfel, aceștia își pot continua deplasarea numai pe direcția înainte.

De asemenea, la întâlnire lui, conducătorul auto nu are dreptul să efectueze manevra de întoarcere.

Ce sancțiuni riscă șoferii dacă nu respectă aceste semne de circulație

Conform Codului Rutier, constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă nerespectarea obligațiilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers.

Astfel, în momentul în care un șofer nu respectă indicatorul „Sens unic”, riscă o amendă de 660 de lei. În plus, pot fi aplicate 2 sau 3 puncte de penalizare.

Dar, dacă se produce un accident rutier din această cauză, atunci șoferul va fi sancționat cu până la 825 de lei.

În schimb, nerespectarea semnificației indicatoarelor de obligare atrage o sancțiune mai mare. Pentru că indicatorul „Obligatoriu înainte” e montat înainte de o intersecție cu un drum unde accesul e interzis. Iar nerespectarea indicatorului de acces interzis se sancționează cu până la 8 puncte de amendă. Adică o amendă de peste 1.300 de lei, în condițiile în care punctul de amendă este de 165 de lei în prezent.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide