Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, a solicitat guvernului indonezian să furnizeze companiei franceze o listă a stimulentelor care ar putea fi acordate pentru această investiţie, a declarat şeful Consiliului local pentru investiţii, Muhammad Lutfi, citat de Bisnis Indonesia.
"Ghosn intenţionează să semneze până în luna septembrie un document prin care îşi asumă angajamentul de a realiza investiţia, cu ocazia vizitei preşedintelui Susilo Bambang Yudhoyono în Franţa", a declarat Lutfi.
Ghosn se află şi la conducerea Nissan Motor, al treila mare producător auto din Japonia. "Vrea să dezvolte autovehicule de tip multi-purpose vehicle (MPV), nu numai pentru piaţa indoneziană, ci şi pentru export", a adăugat oficialul indonezian, fără a oferi mai multe detalii.
Renault a înfiinţat o reţea de dealeri în Indonezia cu mai mulţi ani în urmă, dar volumul vânzărilor este nesimnificativ pentru că maşinile grupului francez sunt mai scumpe comparativ cu cele ale concurenţilor japonezi cu centre de producţie în Indonezia.