O nouă experiență de drift pentru amatori. Competiție captivantă într-un mediu controlat și sigur

Autor: ProMotor 05 sept. 2024 Știri auto
O nouă experiență de drift pentru amatori. Competiție captivantă într-un mediu controlat și sigur

RoDrift a organizat un nou eveniment dedicat amatorilor, cu scopul de a oferi un spațiu sigur pentru derapajele controlate și de a descoperi talente promițătoare pentru competițiile naționale și internaționale. Acțiunea are două obiective principale: să ofere un mediu reglementat pentru pasionații de viteză și să formeze viitoarele vedete ale acestui sport.

După mai multe etape organizate la circuitul Transilvania Motor Ring din județul Mureș, proiectul Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele a ajuns în București. Zeci de tineri entuziaști au participat la evenimentul desfășurat în cadrul Campionatului Național de Drift, clasa Street.

Competiția a avut loc la poligonul auto-moto Pallady din Sectorul 3, cu sprijinul primăriei locale, care a fost partener principal al inițiativei. Evenimentul și-a propus să educe tinerii șoferi cu privire la pericolele șofatului nesigur și la necesitatea respectării regulilor de circulație.

Prin educație și informare, organizatorii vor să contribuie la reducerea numărului de accidente și la creșterea siguranței în trafic, oferind tinerilor alternative pentru a-și satisface pasiunea pentru adrenalină într-un mediu controlat.

Piloții au fost împărțiți în trei categorii: street open, street legal și drift kids. În ultima categorie, au concurat doar copii sub 14 ani, care au urmat cursuri de pregătire alături de piloți profesioniști, pregătindu-se pentru o carieră în drift.

România numără deja aproximativ 150 de piloți cu licență la nivel național și internațional

Dintre aceștia unii au reușit să obțină rezultate importante la nivel european.

Premiul pentru câștigătorul diviziei amatorilor a fost un curs autorizat la o școală de drift și o licență pentru participarea la următoarea etapă a campionatului la clasa Street. Cosmin Dascălu a fost desemnat cel mai bun debutant și ar putea deveni un nume important în competițiile viitoare.

În categoria Street, Adrian Mirea a terminat pe locul 2, dar și-a asigurat titlul de campion cu o etapă înainte de final. Tânărul bucureștean a intrat în lumea driftului din curiozitate, iar acum se pregătește pentru o promovare în divizia Semi Pro a campionatului.

Până atunci, spectatorii vor putea vedea profesioniștii la lucru în acest weekend, în Piața Constituției din București, unde va avea loc finala Campionatului Național de Drift. Peste 60 de piloți internaționali vor lupta pentru titlu, care se va decide duminică seară.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: RoDrift



Comentarii
Inchide