O mașină de poliție a fost filmată în timp ce face o depășire într-o curbă periculoasă – VIDEO

Publicat: 03 06. 2021, 12:53
Actualizat: 03 06. 2021, 12:56

O mașină de poliție a fost filmată pe o șosea din România în timp ce efectuează mai multe manevre care încalcă regulile din Codul Rutier.

Se poate vedea destul de clar cum autospeciala de poliție depășește un TIR fără să țină cont de riscurile pe care și le asumă.

Nu este cunoscut locul unde a avut loc depășirea, și nici data la care au fost surprinse imaginile, însă se poate vedea că este vorba de o șosea într-o zonă montană, relativ circulată.

Întreaga scenă a fost filmată cu camera de bord a unei mașini aflată în spatele autospecialei de poliție. Pe imagini se vede cum omul legii aflat la volan încalcă în doar câteva secunde regulile de circulație.

Aflată în spatele unui TIR, mașina accelerează, trece pe linie continuă și depășește vehiculul lung chiar în curbă, intrând pe contrasens. Doar norocul a făcut ca din sensul opus să nu vină un alt autovehicul, caz în care, cel mai probabil, ar fi existat un impact frontal foarte grav.

Intră în GALERIA FOTO

„Aia e, tată, pe linie continuă, dă-i, dă-i. Du-te că e curbă. Hai! Asta e Poliția Română”, comentează autorul filmării, surprins și el de modul în care polițiștii au călcat în picioare regulile ziua în amiaza mare, pe o șosea circulată.

Autospeciala de poliție nu se afla în misiune

Nu știm dacă persoana de la volan se afla în timpul serviciului, dar se poate vedea destul de clar că mașina nu circula în regim prioritar, neavând în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

VIDEO

Sursă: Adevărul.ro.