Conform unui comunicat CNADNR citat de Mediafax, circa 40% dintre şoferii care tranzitează punctul de trecere de la Feteşti preferă să stea la coadă şi să plătească cash, deşi ar putea trece liniştiţi cu 50 km/h prin punctele de taxare, plătind taxa în termen de 24 de ore prin SMS, sau la benzinăriile partenere.
Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), din cei 30.345.406 de lei, încasaţi ca taxă pentru punctul de trecere de la Feteşti din 30 aprilie, 12.113.708 lei (39,92%) au fost plătiţi cash, la ghişeu, 13.636.886 de lei (40%), în benzinării, şi doar 4.594.812 lei (15,14%), prin SMS.
Motivele înaintate de către şoferi sunt dintre cele mai diverse. Mulţi nu au încredere că sistemul funcţionează cum trebuie şi se tem că vor primi amenzi acasă pentru că nu au achitat taxa. Alţii susţin că au nevoie de bon, deşi bon pot primi şi de la benzinăriile de pe traseu până la mare. În fine, alţii nu au altă explicaţie decât că s-au obişnuit aşa.
Taxele pentru podul de la Feteşti. Sursa: CNADNR
Este pur şi simplu de neînţeles numărul extrem de mare de români care se tem de o tehnologie nouă – SMS-ul poate fi păstrat cu uşurinţă în telefon, iar confirmarea de primire este o dovadă foarte simplă a efectuării plăţii, aşadar pur şi simplu nu există un motiv fundamentat pentru care maşinile înmatriculate în România să nu plătească această taxă.
Dar aceşti şoferi înapoiaţi duc la întârzieri în trafic şi pentru ceilalţi, care trebuie să avanseze cu grijă pe lângă coada formată în preajma punctului de trecere.
Din acest motiv, repetăm (şi ai răspunsuri la orice altă întrebare chiar pe site-ul CNADNR)
1. 7577 este numărul de telefon la care puteţi trimite SMS pentru a plăti taxa de trecere, în termen de 24 de ore de la ora efectuării trecerii. Dacă vă întoarceţi în aceeaşi zi, mai trimiteţi un SMS către acelaşi număr. Urmaţi indicaţiile de pe ecran, sunt extrem de simple!
2. Puteţi plăti taxa de trecere în practic oricare dintre benzinăriile de pe traseul de-a lungul autostrăzii, dar şi de pe litoral. Dar nu e nevoie să faceţi coadă acolo, pentru că bonul primit e similar ca dovadă cu SMS-ul de confirmare pe care l-aţi primi dacă aţi trecut liniştiţi prin punctele de trecere şi aţi dat SMS.
3. Dacă ai maşina înmatriculată în altă ţară, nu poţi plăti prin SMS, dar poţi plăti la benzinării, ca să eviţi statul la coadă la Feteşti.
Noi n-am găsit niciun fel de motiv real pentru care ar trebui să refuze cineva plata prin SMS, altul decât că frica de tehnologie e mult, mult prea mare în România…
ps. Taxa pentru numerele de înmatriculare provizorii NU se plăteşte.