Fabrica Adient Trim Ploiești a scos la concurs 120 de posturi de operator pentru fabrica de tapițerii auto.
Firma din Ploiești este specializată în producția de tapițerii auto premium, fiind un furnizor al mărcilor BMW și Mercedes-Benz. Posturile pentru care se fac angajări sunt în cadrul Atelierului de Coasere – zona mașini de cusut, scrie Economedia.ro.
Cei care aplică la acest job nu trebuie să aibă neapărat experiență, însă este necesar să fi absolvit opt clase. Sunt căutate persoane din Ploiești sau zonele limitrofe.
Prima lună de muncă va fi o perioadă plătită de instruire și adaptare în fabrică, urmând ca mai apoi, la salariu și la bonurile de masă oferite, să se adauge și un bonus de performanță, prime de vară și de iarnă, de 8 Martie, de Paște, primă de loialitate sau pentru rezultate excepționale.
Orele suplimentare se plătesc cu 200%, iar pentru orele de noapte și cele de weekend există un spor. Compania mai asigură transport pentru angajații aflați pe una dintre cele 20 de rute, acces la 500 de vouchere de vacanță de 1.000 de lei și acces la cantina făbricii. În 2023 vor fi două tranșe de majorări salariale, una în ianuarie și o alta în mai, iar bonurile de masă vor fi majorate până la valoarea de 30 de lei.
„Am intrat în anul 2023 cu forțe proaspete. Chiar dacă trăim încă într-un context global complicat, cererea clienților pentru produse Premium a crescut și drept urmare ne concentrăm acum atât pe fidelizarea și recompensarea angajaților actuali care sunt responsabili de aceste rezultate pozitive, cât și pe procesele de recrutare. Astfel, negocierile colective au adus creșteri substanțiale ale salariilor și alte beneficii care sperăm să demonstreze, încă o dată, aprecierea conducerii Adient Ploiești față de contribuția angajaților la performanța acestei fabrici,” a declarat Adrian Diță, Plant Manager Adient Trim Ploiești.
Compania are un număr total de 5.800 de angajați și se află în România din anul 2000. Unitățile de producție se află în Jimbolia (armături metalice și mecanisme), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploiești (tapițerii), Pitești (tapițerii).