O femeie beată, arestată după ce a produs un accident cu victime în București
This browser does not support the video element.
O femeie beată a produs un accident cu victime în București, pe bulevardul Națiunilor Unite. Femeia a fost arestată preventiv pentru ucidere din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere din cadrul Poliției Capitalei, polițiștii au fost alertați prin apel la 112, în data de 16 octombrie, privind producerea unui accident rutier pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei.
„Conducătorul unui autovehicul, o femeie în vârstă de 51 de ani, care se deplasa pe Bd. Națiunile Unite, dinspre Bd. Libertății către Str. Dr. Staicovici, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care circula pe Str. B. P. Hașdeu, condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea bărbatului și a celor doi pasageri din mașina acestuia. Toți trei au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. După ce a fost transportat la spital, starea conducătorului auto s-a agravat, iar acesta a decedat.
O femeie beată a produs un accident cu victime în București. Ce pedeapsă riscă
Șoferița care a produs accidentul a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Martorii vorbesc de o alcoolemie de circa 2 la mie – pe românește, femeia era „beată turtă”. În acest context context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML unde i-au fost prelevate mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În baza probatorului administrat, femeia a fost reținută, iar ulterior Judecătoria Sectorului 5 a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile. Acuzațiile care i se aduc sunt de ucidere din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Potrivit Codului Penal, pedeapsa prevăzută pentru prima abatere este de închisoare între 2 și 7 ani, în timp ce pentru conducere sub influența alcoolului (peste 0,8 la mie în sânge), aceasta este închisoarea între unul și cinci ani.
Femeile nu mai sunt de multă vreme uși de biserică atunci când vine vorba de consumul de alcool la volan. Cel mai mediatizat accident produs în Capitală în ultimii ani a fost cel în care șoferița băută a unui Mercedes-Benz GLA a încurcat pedalele și a ucis două fete care se aflau pe trotuar în cartierul Andronache.