Numai azi nu e vineri. De mâine trebuie să ai neapărat acest act cu tine

Autor: Marius Vișan 22 dec. 2016 Știri auto

Noul cadru legal al asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) prevede înlocuirea documentului cu care se poate face dovada încheierii acesteia. Astfel, conform unui site de stiri, începând cu data de 23 decembrie, modelul actului ce atestă existenţa asigurării RCA va fi schimbat efectiv.

Asigurarea RCA este reglementată, începând din data de 19 septembrie, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016. Acest act normativ prevede, printre altele, înlocuirea poliţei de asigurare RCA cu contractul RCA.

Concret, modelul noului document cu care se va face dovada încheierii asigurării RCA este inclus în Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) nr. 39/2016, ce va intra în vigoare vineri. Asta înseamnă că poliţa RCA mai poate fi emisă până joi, iar apoi va trebui folosit, la încheierea asigurării obligatorii, contractul RCA.

În principiu, contractul RCA va conţine cam aceleaşi informaţii ce se regăsesc în prezent în poliţa RCA, doar că diferă formatul în care sunt prezentate acestea. Mai exact, contractul RCA, al cărui model este anexat articolului de faţă, va conţine:

  • numărul şi data încheierii;
  • părţile contractului;
  • perioada de valabilitate;
  • limitele maxime de răspundere stabilite de către asigurătorul RCA;
  • prima de asigurare;
  • numărul ratelor şi scadenţa acestora;
  • intermediarul, dacă este cazul;
  • clasa bonus-malus;
  • numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului;
  • numărul de identificare al vehiculului;
  • statele în care acest document are valabilitate.

Bine de ştiut este că poliţele RCA emise până la data de 22 decembrie îşi vor păstra valabilitatea, chiar dacă din 23 decembrie va fi folosit contractul RCA. Cu alte cuvinte, persoanele care deţin acum o poliţă RCA nu vor fi nevoite să o preschimbe în contract RCA. Informaţia aceasta a fost confirmată, la solicitarea AvocatNet.ro, de un reprezentant al ASF.

Notă: Anexate la acest articol sunt modelul poliţei RCA, ce mai poate fi emis asiguraţilor până joi, şi modelul contractului RCA, ce va fi emis asiguraţilor începând de vineri.

Contractul RCA poate avea şi o valabilitate de doar o lună

Contractul RCA se poate încheia pentru o perioadă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, după cum doreşte asiguratul, prevede OUG nr. 54/2016. Totuşi, prin excepţie, contractul RCA poate fi încheiat şi pentru mai puţin de o lună, după cum urmează:

pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte state membre ale Uniunii Europene pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente justificative;
pentru vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile.
Referitor la plata primei de asigurare, aceasta se poate face fie integral, fie în rate, în baza acordului dintre persoana asigurată şi asigurătorul RCA. „[C]ontractul RCA produce efecte şi în cazul în care rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA”, scrie în ordonanţă.

Atenţie! Contractul RCA constituie titlu executoriu, potrivit actului normativ citat, pentru ratele scadente şi neachitate de asigurat. Asta înseamnă că un asigurat poate fi executat silit mai uşor dacă nu-şi plăteşte prima de asigurare, nefiind necesară acţionarea acestuia în instanţă.

Modelul politei RCA – valabil până la 22 decembrie 2016

Modelul contractului RCA – valabil din 23 decembrie 2016

Sursă: Avocatnet.ro


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide